Studenţii, revoltaţi de solicitarea CFR Călători ca în perioada vizitei Papei Francisc tinerii să nu folosească trenurile: „Este nejustificabilă”

Studenţii, revoltaţi de solicitarea CFR Călători ca în perioada vizitei Papei Francisc tinerii să nu folosească trenurile: „Este nejustificabilă”

FOTO: Adevărul

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) consideră că solicitarea făcută de către CFR Călători către studenţi, de a nu circula cu trenul pe rutele care vizează marile centre universitare vizitate de Suveranul Pontif în perioada 31 mai-02 iunie 2019, este „absolut nejustificată”.

Reprezentanţii studenţilor spun că „atenţia CFR ar trebui să cadă asupra adevăratelor probleme pentru care trenurile din România sunt supraaglomerate, acest fapt nefiind cauzat de numărul de studenţi după cum reiese din comunicatul CFR Călători şi nu găsirea unui „vinovat” care e mai uşor acceptat de opinia publică”, se arată în documentul remis ”Adevărul”.
 
Tinerii consideră că solicitarea CFR Călători este una nefondată din moment ce „20% din numărul total de bilete vândute îl reprezintă biletele emise pentru studenţi”, se mai arată în comunicat. 
 
Asociaţia studenţească arată că CFR Călători menţiona recent că „luând în calcul creşterea de trafic din ultima perioadă, acoperirea necesarului de material rulant s-ar putea realiza prin creşterea parcului activ cu 400 de unităţi de material rulant.”. Cu toate acestea, întrebându-i care sunt măsurile luate în vederea creşterii gradului de confort în garniturile de tren gestionate de CFR Călători, referindu-ne aici la tipul de investiţii realizate, costuri şi număr de vagoane reabilitate/renovate/achiziţionate, în anul 2018, aceştia anunţau un buget alocat unor astfel de acţiuni de investiţii de peste 1,6 milioane de lei şi „modernizarea din fonduri proprii a unui număr de 24 vagoane de călători, contribuind la creşterea capacităţii de transport cu peste 2000 de locuri.””, susţine ANOSR.
 
CFR Călători evită problemele reale
 
Studenţii trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte grava subfinanţare a CFR Călători şi susţin că sunt ferm convinşi de necesitatea unor investiţii care să permită în viitorul apropiat îmbunătăţirea condiţiilor de transport a călătorilor. 
 
Nemulţumirile tinerilor nu sunt puţine. Deşi CFR Călători recomanda achiziţionarea biletelor de călătorie online, „pentru a preîntâmpina aglomeraţia de la casele de bilete”, studenţii spun că „nici în momentul de faţă studenţii nu pot realiza acest lucru. Practic, de doi ani nu se respectă art. 3, alin. (3) din Hotărârea de guvern nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, Registrul Matricol Unic nefiind încă funcţional, de aceea solicităm urgentarea punerii în practică a acestuia”, se mai arată în comunicatul de presă.
 
„Suntem ferm convinşi de importanţa evenimentului, însă găsim inoportună şi nejustificată solicitarea CFR Călători din acest comunicat, întrucât se evită problemele reale cu care se confruntă aceştia şi se încearcă rezolvarea acestora pe termen scurt, în locul unei soluţionări durabile, care să nu afecteze în mod direct o anumită categorie de călători şi drepturile studenţilor”, au conchis reprezentanţii asociaţiei.

CFR a emis o informare vineri, 10 mai, că în perioada călătoriei apostolice a Papei Francisc în România dintre 31 mai  şi 2 iunie 2019, va avea în circulaţie capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă, pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor, cerând totodată studenţilor să evite utilizarea trenurilor pe anumite rute.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: