ASE oferă 76 de programe universitare de masterat, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză sau germană.

Înscrierile la masterat au loc în perioada 22 - 24 iulie, între orele 8.00 – 16.00.

Admiterea la masterat se face prin concurs, candidaţii fiind ierarhizaţi în funcţie de media de admitere, calculată ca medie ponderată între:

  • rezultatele obţinute la testul grilă/ interviul de specialitate – 40% şi
  • media examenului de finalizare a studiilor universitare de licenţă – 60%.

Pentru programele cu predare în limbi străine, se susţine o probă de competenţă lingvistică tip interviu notată cu calificativul admis/respins.

Academia de Studii Economice din Bucureşti oferă două programe MBA: MBA Româno-Francez INDE (acreditare MEN-ARACIS şi AMBA – Association of MBAs) şi MBA Româno-Canadian (acreditare MEN-ARACIS şi recunoaştere CEEMAN - Central and East European Management Development Association). Ambele programe MBA sunt cu predare în limba engleză. Desfăşurarea admiterii la aceste programe are condiţii speciale, care pot fi consultate pe paginile http://www.canadian-mba.ro/ şi respectiv http://www.inde.ro/.       

Academia de Studii Economice din Bucureşti scoate la concurs peste 380 de locuri, la cele 10 programe universitare de doctorat, în domeniile fundamentale Ştiinţe economice şi Drept: Administrarea afacerilor, Cibernetică şi statistică, Contabilitate, Economie, Economie şi afaceri internaţionale, Finanţe, Informatică economică, Management, Marketing, Drept. Studiile universitare de doctorat se desfăşoară la forma de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă, în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională (engleză, germană, franceză).

Înscrierile la doctorat au loc în perioada 8 - 10 iulie, între orele 9.00 – 13.00 şi 15.00 – 18.00.    

Concursul de admitere la doctorat constă în două probe: testul de competenţă lingvistică şi examenul de specialitate.

Informaţii complete despre admiterea la ASE pot fi consultate pe pagina dedicată Admitere ASE 2019, care reflectă întreg procesul de admitere, cu precizări actualizate permanent despre calendarul admiterii, metodologie, conţinutul dosarului de înscriere, paşii candidatului, rezultatele admiterii ş.a.

ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, cu o bună reputaţie internaţională, concretizată în situarea pe poziţii notabile în clasamentele internaţionale de prestigiu:

  • ASE este cea mai bine poziţionată dintre universităţile româneşti prezente în Top Shanghai, clasamentul cu cea mai mare autoritate din lume, pentru domeniile Economie, Administraţie publică, Administrarea afacerilor şi Management;
  • ASE este universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor din România, conform clasamentului QS World University Rankings 2018; 81,35% dintre absolvenţi îşi găsesc de lucru în mai puţin de 3 luni de la terminarea facultăţii;
  • ASE ocupă locul 1 în România în domeniul Ştiinţelor sociale, precum şi locul 501+ în lume în domeniul Administrarea afacerilor şi economie, în clasamentul Times Higher Education World University Rankings 2019  by  Subject;
  • ASE este poziţionată pe locul 101-200 în clasamentul Times Higher Education University Impact Rankings 2019.
  • ASE a obţinut calificativul maxim în clasamentul U-Multirank 2019 la criteriile: Orientare internaţională, Implicare regională şi Cercetare.

Dragi candidaţi la Academia de Studii Economice din Bucureşti,

Vă invit să vă alăturaţi cu toată încrederea celor peste 22 000 de studenţi ai celei mai performante universităţi economice şi de administraţie publică din Europa de Sud-Est.

Eu însumi sunt mândru să fiu absolventul ASE, pe care o slujesc din momentul în care am încheiat studiile superioare.

Pentru Admiterea din acest an, ASE scoate la concurs o ofertă generoasă de programe şi locuri, la buget şi taxă, pentru toate ciclurile şi formele de învăţământ - licenţă, masterat, doctorat.

Este important, când decideţi opţiunile pentru viitorul vostru, să luaţi în calcul reputaţia ASE în rândul angajatorilor şi gradul foarte bun de inserţie a absolvenţilor noştri pe piaţa muncii pentru că, sunt sigur, fiecare dintre voi doreşte să-şi găsească un job ofertant la finalizarea studiilor superioare.

Vă doresc, dragi candidaţi, să faceţi cea mai potrivită alegere pentru viitorul vostru.

Alegeţi un Lider şi veţi deveni un Lider! Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE