Proiect clasele III-VIII: Copiii vor învăţa prin joacă cum să se ferească de pericolele internetului

Proiect clasele III-VIII: Copiii vor învăţa prin joacă cum să se ferească de pericolele internetului

FOTO: Kidibot.ro

Fie că vrem să recunoaştem sau nu, internetul face parte din viaţa copiilor noştri. Însă, deşi are multe lucruri bune, internetul ascunde şi o mulţime de pericole de care cei mici ar fi bine să se ferească. În perioada 1-13 octombrie, Asociaţia StartEvo, prin platforma educaţională Kidibot, va informa, cu ajutorul jocului,  elevii din clasele III - VIII despre pericolele ascunse ale internetului.

Prima ediţie a proiectului „Kidibot Cyber Security Training" se va desfăşira în perioada 1-13 octombrie. Organizatorii susţin că au fost motivaţi pentru lansarea proiectului de existenţa a extrem de multe pericole în mediul online de care copiii şi părinţii acestora nu sunt conştienţi. „Pe de altă parte, 86% dintre copiii consideră că este aspiraţional termenul 'hacker', fără să înţeleagă ce înseamnă acest lucru (conform unui studiu făcut pe 1.288 de copii în perioada 15 - 30 Septembrie 2019 pe platforma Kidibot la nivel naţional). Copiii vor vedea exemple clare, vor învăţa prin joacă, vor câştiga certificate de Mini White Hackeri şi o experienţă incredibilă”, susţine asociaţia, informează agerpres.ro. 

Detalii şi înscrieri la https://www.kidibot.ro/cyber. Înscrierile se pot face până pe 4 octombrie, la ora 20,00.

În zilele de 12 şi 13 octombrie, între orele 9,00 - 14,00, la sediul CERT-RO, din Strada Italiană 22, vor fi invitaţi doar finaliştii la eveniment, împărţiţi în două grupe: sâmbătă clasele VI - VIII, iar duminică clasele III - V.

La finalul cursului, copiii vor da un examen de absolvire foarte strict. Separat, părinţii şi profesorii însoţitori vor primi sfaturi utile despre cum să se ferească de pericole online.

Copiii care nu pot participa fizic vor putea să asiste parţial la eveniment printr-un stream live, pe platforma Kidibot.

„Internetul a devenit o realitate a vieţii copiilor noştri - acasă, la şcoală, la bibliotecă sau oriunde aceştia îşi petrec timpul liber. Dispozitivele care se conectează la Internet, mai mult sau mai puţin portabile, au adus beneficii de nedescris în ceea ce priveşte învăţarea, potenţarea relaţiilor sociale sau conectarea copiilor cu familia. Totodată, însă, aceste terminale reprezintă şi surse pentru numeroase ameninţări, constituind motiv de îngrijorare pentru părinţi. În luna dedicată conştientizării importanţei securităţii cibernetice - luna octombrie a fiecărui an - întreprindem mai multe acţiuni pentru a adresa inclusiv aceste griji ale părinţilor cu privire la siguranţa copiilor lor în mediul virtual, iar concursul „Kidibot Cyber Security Training”, prin inovativitatea, interactivitatea şi competitivitatea formatului, este o platformă ideală prin intermediul căreia elevii să poată deprinde un set de competenţe vitale în ceea ce priveşte igiena cibernetică”, a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, citat în comunicat. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: