Prezenţa la Examenul de Evaluarea Naţională

Şi surprizele nu se opresc aici.

Elevi înscrişi în clasa a VIII - 175.463

Elevi înscrişi la Evaluarea Naţională - 154.956

Elevi participanţi la examenul de limba română -146.553

Elevi participanţi la examenul de matematică - 146.181

Elevi care nu au participat la Evaluarea Naţională - 29.282

Nu avem încă rezultatele la Evaluarea Naţională. S-ar putea spune: nu toţi elevii sunt genii, capabili să ia un examen de absolvire. La examenul la matematică se putea lua notă 6 doar ştiind cele patru operaţii şi câteva formule de arii şi volume. Să ai 50% dintre elevi (anul trecut), care după 8 ani de şcoala nu ştiu cele patru operaţii şi câteva formule, este o situaţie nu gravă, ci catastrofală. Ceva nu funcţionează în învăţământul românesc, ceva este defect. Şi trebuie lămurite aceste surse de eşec. Le-am mai discutat, dar nu le înţelege nimeni din conducerea educaţiei. Sau nu-i interesează. Dar societatea românească de mâine va funcţiona cu 50% cetăţeni „defecţi”, dacă nu deprind în şcoală cele patru operaţii. Asta ar trebui să ne intereseze pe toţi.

Nu trebuie să ne păcălim cu ideea că aceşti elevi, care nu s-au prezentat la examenul de Evaluare Naţională, vor merge la şcoala profesională. N-au mers nici în anii trecuţi, nu vor merge nici în acest an. La şcoala profesională merg elevi care au participat la examenul de Evaluare Naţională, dar nu l-au promovat, având note mici. Cei 17% elevi neprezentaţi la Evaluarea Naţională vor forma, pur şi simplu, segmentul de abandon şcolar. Ce vor face mai departe? Vor munci la negru, ca muncitori necalificaţi, în ţara sau în străinătate. Cu ce satisfacţii pentru ei, şi cu ce aport la competitivitatea forţei de muncă din România, nu este greu de dedus.

Ce soluţii există?

Le-au descoperit alţii, nu trebuie să inventăm noi roata. Situaţia actuală se poate rezuma astfel: din cauza materiei supraaglomerate şi strict teoretică, fără aplicaţii practice, elevii nu învaţă nici ce ar putea să înveţe, dacă s-ar insista doar pe cunoştinţe elementare, de tipul celor patru operaţii, şi pe aplicaţii practice. Pentru că şcoala ar trebui să se plieze pe nevoile, cerinţele şi interesele elevilor, şi nu invers.

Pentru pensii şi salarii nesimţite există bani. Pentru atragerea elevilor la şcoli profesionale nu există

Dacă elevii ar fi atraşi cu burse consistente, în şcoli profesionale performante ca dotare şi cu cadre didactice specializate, nu ar fi o problemă să vină elevi la şcolile profesionale. Exemplul şcolii profesionale private Kronstadt, din Braşov, este edificator. Este bătaie la intrarea în această şcoală profesională, la care elevii beneficiază de condiţii foarte bune de învăţare a unei meserii şi au şi jobul asigurat după terminarea şcolii. Bursele sunt consistente, iar cadrele didactice foarte bine pregătite. Dar ce se poate la nemţi, nu se poate şi la noi.

În Germania se procedează în felul următor. Din clasa a V-a se despart filiera teoretică de cea tehnologică. Elevii din filiera tehnologică nu sunt obligaţi să înveţe toate teoriile abstracte pe care le învaţă acum elevii noştri, ci doar cunoştinţele elementare legate de aplicaţii practice. Şi le învaţă bine. Apoi, urmează un traseu tehnic, 70% dintre elevii germani studiază în şcoli profesionale, care cuprind şi cursuri de informatică, matematică aplicată, comunicare, inclusiv în limbi străine. Aşa au înţeles nemţii că trebuie să funcţioneze şcoala. Şi performanţa lor economică demonstrează că nu s-au înşelat deloc.

Acest drum trebuie urmat şi în România. Şcoala trebuie să înceteze să se comporte ca un malaxor în care intră toţi elevii şi scapă cine poate. Până nu se vor înţelege aceste lucruri elementare, şcoala va merge din rău în mai rău. Şi odată cu ea societatea românească.