OMS: Pandemia de COVID-19 riscă să crească numărul copiilor obezi

OMS: Pandemia de COVID-19 riscă să crească numărul copiilor obezi

Doar 23% dintre copiii şi adolescenţii români de 11,13 şi 15 ani efectuează suficientă activitate fizică.Foto: Arhivă

Pandemia de coronavirus ar putea avea efecte neprevăzute, ducând la o mai mare obezitate în rândul copiilor, a avertizat Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, relatează dpa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un raport al biroului regional al OMS publicat marţi arată că închiderea şcolilor în timpul perioadelor de lockdown ar putea avea consecinţe negative asupra nutriţiei şi practicarea exerciţiilor fizice în rândul copiilor, în condiţiile în care aceştia sunt privaţi de activităţi şcolare, transmite Agerpres.

"COVID-19 ar putea amplifica una dintre cele mai îngrijorătoare tendinţe din regiunea europeană a OMS - creşterea obezităţii la copii", a declarat Hans Kluge, director regional al biroului OMS pentru Europa. 
 
Kluge a declarat că supraponderalitatea şi obezitatea sunt legate de boli care pot pune viaţa în pericol, precum bolile cardiovasculare, diabetul şi cancerul. 
 
Pentru a evita un impact negativ asupra viitorului copiilor, oficialul OMS a cerut implementarea de politici bazate pe ştiinţă pentru promovarea dietelor sănătoase şi a activităţii fizice - cum ar fi taxele pe băuturile îndulcite, conform raportului. 
 
Studiul a constatat că aproape unul din trei copii din regiune cu vârsta cuprinsă între şase şi nouă ani era supraponderal, conform unui sondaj realizat în 36 de ţări. 
 
Cea mai gravă situaţie a fost constatată în ţările mediteranene, deşi se remarcă o îmbunătăţire treptată în state precum Grecia, Italia, Portugalia şi Spania, afirmă OMS.
 
De altfel potrivit şi unui alt studiu de data aceasta al Federaţiei Mondiale a Obezităţii, lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, până în anul 2030, în ţara noastră, va duce la aproape 500.000 de copii cu vârste între 5 – 19 ani care vor suferi de obezitate, potrivit unui comunicat al clinicii Smart Nutrition, citat de Green Report.
 
În ultimele patru decenii, rata obezităţii infantile la nivel mondial a crescut de zece ori, numărul copiilor diagnosticaţi cu obezitate ajungând la aproximativ 124 de milioane, potrivit unui studiu WHO, citat de sursa amintită.
 
Totodată pentru România, lipsa statisticilor oficiale face ca obezitatea infantilă să rămână un ucigaş tăcut. Singurul studiu oficial conţine date din anul 2015, arată că la toate grupele de vârstă studiate – 7, 8 şi 9 ani -, ponderea copiilor cu probleme de greutate (supraponderali sau obezi) este de peste 25%, arată datele INS. Mai exact, 1 din 4 copii din grupele studiate are probleme de greutate.
 
Iar potrivit unei analize lansate în 2019 de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), dintre ţările UE, cel mai mare procent de persoane care fac exerciţii fizice cel puţin două ore şi jumătate pe săptămână se găseşte în Finlanda (54.1%), Danemarca (53.4%), Suedia (53.1%), Austria (49.8%), Germania (47.3%), iar la polul opus se situează România (7,5%) şi Bulgaria (9,0%).
 
Totodată doar 23% dintre copiii şi adolescenţii români de 11,13 şi 15 ani efectuează suficientă activitate fizică. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările