Iată care era soluţia gravelor probleme ale sistemului! Iată de ce a renunţat la orice formă de protest Federaţia naţională Alma Mater (preşedinte îl are pe dl Anton Hadăr, profesor la Politehnica din Bucureşti, adică un coleg şi apropiat al eminenţei cenuşii a sistemului, odioasa doamnă Ecaterina Andronescu)!

            Faptul că oferirea acestei sume e o mită electorală este evident dacă ne gândim la găleata şi kg de zahăr sau ulei din multe (spre toate) sate româneşti din timpul campaniilor electorale. Dacă mituirea se cere a fi pedepsită, este normal să fie pedepsită inclusiv această încercare cinică de mituire a profesorilor. Sperăm ca DNA, parchetul sau alte instituţii ale statului să se sesizeze.

            Trecând la fondul problemei, să notez un aspect incredibil: personalul din învăţământ va fi prin această măsură înjosit şi jignit, pus pe picior de egalitate cu nea Gheorghe din Cucuieţii din Deal care, din sărăcie, acceptă orice fel de mită electorală. În plus, sindicatele, uniunile sau federaţiile sindicale îşi vor vedea nerezolvate problemele. Aşadar, în loc să ne ocupăm cu toţii de numeroasele şi gravele probleme ale sistemului naţional de ducaţie, le vom îngropa definitiv o dată cu acceptarea acestei măsuri.

            Pe lângă aspectul inflaţionist al măsurii, este limpede că măsura e dezastruoasă din punct de vedere economic. Mai bine s-ar folosi acei bani la salarii, căci ar avea un efect negativ mai mic. Cum eu am solicitat în ultimele două luni, printre măsurile legate de aceste aspecte, dublarea salariilor, ar fi o realizare a acestui deziderat, cel puţin pentru jumătate din personal (adică pentru educatori şi învăţători), dacă s-ar include în salariu cei 700 de lei.

            În caz că soluţia nu e posibilă (dacă am înţeles corect, banii nu sunt de la buget, ci din fonduri europene), atunci se pot realiza investiţii cu banii respectivi, se pot face grupuri sanitare, canalizare, apă sau încălzire, se pot construi biblioteci sau laboratoare.

            Dar lucrul cel mai grav legat de această proiectată măsură este că guvernanţii şi şefii federaţiilor sindicale naţionale vor arunca în derizoriu întreg sistemul naţional de educaţie şi toate problemele sale. Nimeni nu va mai putea solicita alocarea a 6 la sută din PIB pentru învăţământ şi a 1 la sută pentru cercetarea din învăţământ; nimeni nu va mai cere dublarea salariilor; nu se va mai cere nici măcar indexarea salariilor (e uluitor cum toată lumea uită acest ultim aspect: neindexarea salariilor a condus la scăderea drastică, an de an, a puterii de cumpărare a salariului profesorilor).

            Toate problemele nerezolvate din sistemul de învăţământ vor rămâne la fel de nerezolvate. Din păcate, şefii de sindicat uită (sau se fac că uită) un lucru esenţial: indiferent cine câştigă alegerile prezidenţiale, indiferent cine va forma guvernul după 16 noiembrie, clasa politică e interesată exclusiv de creşterea propriei bogăţii; adică a lor, nu a noastră. Imediat ce se vor vedea cu sacii în căruţă, politicienii vor uita promisiunile, iar problemele sistemului se vor agrava. Probabil, letargia va ţine până în toamna 2015, când vor fi alegeri parlamentare, iar promisiunile se vor relua; vor fi la fel de neonorate şi aşa mai departe la infinit.

            Alt lucru pe care şefii de sindicat îl uită este că obligaţia de a se apăra drepturile salariaţilor se face permanent, zi de zi, nu în funcţie de calendarul alegerilor. Problemele din învăţământ sunt atât de numeroase şi atât de grave încât orice amânare e sinonimă cu o participare conştientă, intenţionată la distrugerea întregului sistem. Din acest punct de vedere, mă tem că soarta liderilor de sindicat, ca şi a miniştrilor şi a altor persoane de conducere este identică cu cea a celor care au falimentat întreprinderile româneşti; această ciudată încrengătură politică, mercantilă, imorală, cu interese dubioase, în dezacord cu interesul general al profesorilor, va conduce pe termen mediu la mari dezechilibre. Pe termen lung, falimentul educaţiei va însemna falimentul societăţii româneşti.