Majoritatea părinţilor nu sunt mulţumiţi de nivelul de cunoştinţe al copiilor STUDIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto_INQUAM Photos/ Octav Ganea
Foto_INQUAM Photos/ Octav Ganea

Într-un studiu iniţiat de Federaţia Naţională a Părinţilor, dintr-un număr de 68.000 de respondenţi, mai mult de jumătate nu sunt mulţumiţi de nivelul de cunoştinţe sau competenţe al propriilor copii, în contextul pandemic.

„Ce aţi observat la copilul dumneavoastră, legat de procesul de învăţare, desfăşurat până în acest moment?”

40,1% dintre respodenţi consideră că, ȋn actualul context pandemic, copilul are un nivel de cunoştinţe optim. 37,3% consideră că propriul copil nu şi-a ȋnsuşit un nivel de cunoştinţe optim şi 19% consideră că propriul copil are nevoie de activităţi remediale.

Astfel, rezultă că mai mult de jumătate dintre aceştia nu sunt mulţumiţi de nivelul de competenţe al propriilor copii, pe perioada pandemiei.

„Cum apreciaţi eficienţa activităţilor de predare-învăţare-evaluare desfăşurate în mediul online comparativ cu cele desfăşurate în sala de clasă?”

75,7% dintre părinţi consideră că eficienţa activităţilor din mediul online este mult mai redusă faţă de cea desfăşurată în sala de clasă. 55,3% dintre părinţi se tem că nivelul cunoştinţelor copiilor nu va fi optim şi nu le va permite trecerea în următorul an.

40,5% consideră că vor exista efecte în plan psihologic (anxietate, depresie etc), 33,4% dintre părinţi se tem că vor exista efecte în plan fiziologic (obezitate, afectare oculară etc) iar 15,6% dintre părinţi nu au nicio îngrijorare, conform Mediafax.

 „Credeţi că decizia de continuare a activităţilor educaţionale, în format fizic, acolo unde incidenţa depăşeşte 3/1000, este benefică din punct de vedere al învăţării pentru aceştia?” 

un procent de 67,9% consideră că activităţile educaţionale trebuie să continue şi ȋn condiţiile depăşirii unei incidenţe de 3/1000, tocmai pentru a veni ȋn sprijinul elevilor, în vederea dobândirii de cunoştinte, deprinderi şi atitudini.

„În ce măsură consideraţi că modificarea structurii anului şcolar, ȋncepând cu 2022-2023, din semestre în trimestre, este o decizie oportună şi eficientă?”

38,4% dintre părinţi spun că nu sunt de acord cu trecerea de la un sistem cu semestre la unul cu
trimestre, 24,3% dintre părinţi sunt de acord cu trecerea de la un sistem cu semestre la unul cu trimestre iar 37,3% consideră că doar ȋntr-o oarecare măsură este util să trecem la un sistem cu trimestre. 4

Doar 24.3% dintre părinţi sunt de acord cu trecerea la o structură a anului şcolar care să cuprindă trimestre.

Referitor la testarea elevilor în unităţile de învăţământ cu teste de salivă, 53,2% dintre părinţi spun că ar fi de acord cu testarea copilului doar cu acordul părinţilor.

Procentul celor care răspund ferm că nu sunt de acord cu testarea bazată pe teste non invazive este de 37%. Doar 6,5% dintre respondenţi ar fi de acord cu testarea fară acord parental.

Federaţia Naţională a Părinţilor spune că, dacă se va ţine cont de răspunsurile majorităţii, testarea în masă a elevilor nu va putea fi efectuată.

96,5% dintre părinţi consideră că testarea trebuie să fie făcută obligatoriu de cadrele medicale (un asistent/medic).

Acest procent arată că şi dacă ar primi acceptul de testare din partea părinţilor, ţinând cont de numărul cadrelor medicale angajate ȋn cadrul cabinetelor şcolare, Ministerul Educaţiei ȋmpreună cu Ministerul Sănătăţii, nu vor avea posibilitatea să asigure personal medical ȋn fiecare unitate de ȋnvăţământ pentru testarea în masă.

Într-un procent majoritar (65,7%), părinţii au ȋncredere ȋn respectarea normelor ȋn cadrul unităţii de ȋnvăţământ şi de asemenea consideră, ȋntr-un procent mai mare de 50%, că nu există un raport de cauzalitate ȋntre deschiderea unităţilor de ȋnvăţământ şi numărul de infectări.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite