I. Clasa politică şi Educaţia: ruşinea naţiei

Din 1999-2000 începând, am interacţionat direct, în materia Educaţiei, cu toţi cei trei ocupanţi ai fotoliului de Preşedinte al României (Ion Iliescu; Emil Constantinescu; Traian Băsescu). Am interacţionat nemijlocit cu Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta, în calitatea lor de prim-miniştri ai Guvernului României.

Am interacţionat nemijlocit cu Andrei Marga, Ecaternia Andronescu, Cristian Adomniţei, Mircea Miclea, Mihail Hărdău (oh, dumnezeule!...), Daniel Funeriu, Cătălin Baba, din nou Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, Mihnea Costoiu şi Remus Pricopie, ca miniştri ai Educaţiei (până acum, Mircea Miclea este, pentru mine, singura excepţie lăudabilă într-o lungă serie de „dialoguri ale surzilor”; domnule ministru Remus Pricopie, eu aştept cu încredere, în 2014, pasul dumneavoastră hotărât de la vorbe la fapte, în materia schimbării paradigmei Educaţiei).

Am interacţionat nemjlocit cu toţi secretarii de stat pentru învăţământ preuniversitar din subordinea miniştrilor pe care i-am menţionat anterior (în vara acestui an, am primit primul acord explicit, formulat fără echivoc, din partea unui om politic, în persoana doamnei secretar de stat Ştefania Duminică, privind schimbarea paradigmei Educaţiei în România).

Am pledat tema nevoii strategice de schimbare a paradigmei Educaţiei în conversaţiile mele directe cu foarte mulţi membri ai Parlamentului României şi/sau europarlamentari, pe mulţi cunoscându-i direct, personal. Implicare politică de sistem, SMART – adică specifică, măsurabilă, bla-bla... – până în momentul în care scriu? ZERO!

Drept pentru care pe toţi cei nominalizaţi mai sus vă acuz şi vă fac direct răspunzători de faptul că azi România este într-un film, iar Educaţia a rămas încremenită în filmul de dinainte de 1989. Acum, Educaţia este formă fără fond, după toate evaluările internaţionale serioase, şi voi ştiţi foarte bine acest lucru. Din incompetenţă, din orgoliu, din interese meschine electorale, pentru că nu v-a păsat sau, pur şi simplu, de frică n-aţi făcut ce ar fi trebuit să faceţi pentru ca România secolului XXI să fie propulsată, ca performanţă naţională, de un sistem public al Educaţiei gândit şi proiectat pentru valorile secolul XXI.

Fără excepţie, eu, cetăţeanul, am acordat votul meu pe rând fiecărui partid politic din care faceţi parte, cerându-vă în schimb să scoateţi Educaţia din paradigma comunistă – n-aţi făcut-o. V-aţi bătut joc, politic, de votul meu, aşa cum v-aţi bătut joc, politic, de Educaţie ca sistem, şi de oamenii şcolii pe care i-aţi folosit, cinic, drept masă de manevră electorală.

Să vă fie ruşine!

La urmă, vreţi-nu vreţi, vă pasă-nu vă pasă, rămâne realitatea rece şi implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic meschin, conjunctural: România secolului XXI nu poate porni din loc, aşa cum e firesc, fără o Educaţie croită autentic pentru secolul XXI. Iar starea Educaţiei, aşa cum este acum, constituie o vulnerabilitate critică directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţi inepţi produşi de şcoala de azi pot deveni conducătorii inepţi ai României de mâine. Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, ca şi peste douăzeci de ani tot de aici plecăm şi vom pleca, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”:

ROMÂNIA PE BUNE ÎNCEPE CU ŞCOALA PE BUNE!

II. Oamenii Şcolii: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

România secolului XXI nu poate porni din loc, aşa cum e firesc, fără o Educaţie croită autentic pentru secolul XXI. Iar starea Educaţiei, aşa cum este acum, constituie o vulnerabilitate critică directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţi inepţi produşi de şcoala de azi pot deveni conducătorii inepţi ai României de mâine. Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, ca şi peste douăzeci de ani tot de aici plecăm şi vom pleca, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”.

ROMÂNIA PE BUNE ÎNCEPE CU ŞCOALA PE BUNE

În termeni de viziune, vă invit să meditaţi la cuvintele lui Radu Gyr:

"Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tăşane

o claie de zări şi-o căciulă de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies înainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii,

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"

III. Eu, cetăţeanul “protestatar”, în 2014: lista scurtă a proiectelor schimbării paradigmei Educaţiei

  • VALORI de secol XXI, cultivate elevilor de învăţământul preuniversitar, ca sistem
  • ARHITECTURĂ CURRICULARĂ de secol XXI, pentru învăţământul preuniversitar
  • CARIERĂ DIDACTICĂ de secol XXI, pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar

"Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"

LA MULŢI ANI!