Din ce în ce mai puţini elevi şi studenţi: cauze şi beneficii. Ce spun specialiştii

Din ce în ce mai puţini elevi şi studenţi: cauze şi beneficii. Ce spun specialiştii

O altă cauză a scăderii numărului elevilor şi al studenţilor este efectiv scăderea întregii populaţii.

Condiţiile materiale, demografia, lipsa pregătirii pentru piaţa muncii şi faptul că şcoala nu este un mediu atractiv pentru elevi sunt doar câteva dintre motivele pentru care elevii abandonează şcoala. Specialiştii sunt de părere că, deşi ar trebui să facă fix opusul, şcoala în fapt omoară curiozitatea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform Institutului Naţional de Statistică, numărul total al elevilor şi studenţilor în anul şcolar şi universitar 2016-2017 a fost de 3.597.300, în scădere cu 45.300 comparativ cu anul precedent, iar numărul absolvenţilor din 2016 a fost cu 10,2% mai mic decât în 2015. Totodată, specialiştii intuiesc că numărul acesta va scădea mult mai mult pe viitor, iar cauzele sunt numeroase.  

„La elevi, principala cauza a scăderii numărului sunt condiţiile materiale. Momentul abandonului şcolar e trecerea de la gimnaziu la liceu, iar elevii de la sat nu vor să se mute la oraş pentru asta, ci preferă să rămână acasă la treburi gospodăreşti. Al doilea motiv este faptul că şcoala nu te pregăteşte pentru piaţa muncii, nu-ţi oferă competenţele necesare, iar elevii preferă să nu cheltuie bani degeaba. Al treilea motiv este faptul că şcoala nu reprezintă un mediu atractiv de învăţare pentru că profesorii tratează cu superioritate elevii fără talente teoretice sau conceptuale. Fiecare elev este special şi bun la ceva, iar profesorii ar trebui să descopere lucrurile la care aceştia se pricep. Ştiţi vorba aia „şcoala omoară curiozitatea”? Se aplică, deşi ar trebui să fie invers, şcoala ar trebui să dezvolte curiozitatea”, a declarat pentru Adevărul, Ştefan Vlaston. preşedintele Asociaţiei EDU CER.
 
În ceea ce priveşte studenţii, Ştefan Vlaston a adăugat că aceleaşi lucruri se aplică şi la aceştia, în plus, facultatea nu-i pregăteşte pentru un job foarte bine plătit, nici măcar pentru unul bine plătit. „Mulţi pleacă în străinătate. Liceul ar trebui să pună baza unor noţiuni care sunt cerute la facultate, de asta mulţi nici nu aleg facultăţi ca ingineria, pentru că nu au bazele puse”, a mai menţionat acesta.
O altă cauză a scăderii numărului elevilor şi-al studenţilor este efectiv scăderea întregii populaţii.
 
„România are o dinamică demografică negativă, pentru 2050 estimându-se o populaţie sub 16 milioane locuitori. A contribuit la aceasta sărăcia, insecuritatea şi migraţia mai ales a segmentului de vârsta fertila. Media de copii per femeie este în Romania de 1,3 în vreme ce în Europa de 1,5. Decizia de a avea copii este dificilă în condiţiile în care soluţiile de locuire şi serviciile de sănătate şi educaţie nu sunt de calitate”, este de părere Daniela Vişoianu, preşedintă a Federaţiei Coaliţia pentru Familie. 
 

Beneficiile scăderii numărului elevilor şi al studenţilor

Învăţământul profesional a fost singurul în care populaţia şcolară a crescut, dar acesta ar putea fi un motiv de îngrijorare deoarece, adaugă Daniela Vişoianu, acesta este „nefinalizat de bacalaureatul care permite acces la studii superioare şi lipsit încă de calitatea dorită de angajatori în formarea practică a absolvenţilor”.
 
„Federaţia Coaliţia pentru Educaţie consideră scăderea numărului de elevi, coroborată cu creşterea salariilor profesorilor, o oportunitate de dezvoltare a României, dacă educaţia, prin selecţia şi formarea celor mai buni profesori va avea capacitatea să ofere şanse ca aceştia ”mai puţini” să obţină calificări înalte. Vor produce astfel valoare adăugată mare care să genereze creştere de PIB şi susţinere pentru cei ”mai mulţi” din generaţia decreţeilor”, a mai spus Daniela Vişoianu. 
 

15 elevi per cadru didactic. Mult sau puţin? 

Despre faptul că, potrivit statisticilor, unui cadru didactic îi corespund 15 elevi sau studenţi, Ştefan Vlaston a spus:„ e relativ bine ţinând cont că în alte ţări sunt aproximativ 22 elevi pe profesor. Lucrul acesta oricum e motivat, profesorii n-au fost concediaţi şi demografia ţării a scăzut. Bineînţeles, sunt puţini elevi şi din cauza abandonului şcolar. Şcoala ar trebui să se plieze pe cerinţele elevilor şi nu invers, iar elevii ar trebui pregătiţi intelectual”.  
 
În anul şcolar/universitar 2016-2017, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional a însumat 235.800 persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi/studenţi la un cadru didactic.
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: