Burse şcolare 2019-2020: Ce a decis Ministerul Educaţiei în privinţa burselor elevilor

Burse şcolare 2019-2020: Ce a decis Ministerul Educaţiei în privinţa burselor elevilor

Ministerul Educaţiei s-a răzgândit în ceea ce priveşte bursele elevilor. Printr-o hotărâre propusă în şedinţa de Guvern, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au propus ca bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar să înceapă de la 100 de lei în anul şcolar 2019-2020. De asemenea, s-a decis ca primăriile să stabilească cuantumul minim al burselor.

În propunerea de hotărâre de guvern actuală se arată că, în anul şcolar 2019-2020, „cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, este cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019", prevede documentul.  

Drept urmare, valoarea burselor la care au dreptul elevii din învăţământul preuniversitar se va păstra la acelaşi nivel ca cel folosit anul şcolar trecut. Oficialii din Educaţie arată că sumele pentru bursele elevilor rămân la latitudinea primăriilor. Drept urmare, primăriile pot decide, în funcţie de bugetele pe care le au la dispoziţie, dacă pot lua în calcul majorarea burselor primite de elevi. Din luna ianuarie a anului 2019, după cum prevede Legea nr. 38/2019, cuantumul minim al tuturor burselor primite de elev este stabilit anual prin hotărâre de Guvern. Tot de atunci, s-a stabilit ca bursa de ajutor social să se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu, informează avocat.net. 

În iunie 2019, Ministerul Educaţiei promitea găsirea unei soluţii pentru acordarea celor 360 milioane lei necesari, pentru un număr de aproximativ 400.000 de elevi care ar trebui să primească bursele începând din toamnă. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: