#Art14OMEC4135. Calul troian în Cetatea Educaţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
a14

Aşadar, profesorii cer voie elevilor, să le dea note. Sau părinţilor, să le evalueze copiii. Speţe grotesc similare: judecătorii cer inculpaţilor să le dea voie să le pronunţe sentinţe; medicii îi roagă pe pacienţi să le dea voie să le pună diagnostic; comandanţii militari îi întreabă pe subordonaţi: vreţi să vă dau ordin? DA? NU? Închipuiţi-vă că toată lumea ar funcţiona aşa, la liberul arbitru al profanilor. Chiar suntem duşi cu capul de tot?

Titlul dat de Francisco Goya unuia dintre Capriciile (Los Caprichospictate pe la 1797-1798 dă fiori pe şiră, prin înţelepciunea înfricoşătoare pe care o rosteşte cu toate vorbele:

Somnul raţiunii naşte monştri (El sueño de la razon produce monstruos)

Prezenţa unei atare prevederi într-un ordin de ministru oficializează formal cel puţin trei stări de fapt letale pentru însăşi ideea de Educaţie:

1. Dă frâu liber, a prioriPREZUMŢIEI de incompetenţă şi impostură privind comportamentul profesional al breslei profesorilor; pe româneşte: de fapt, profesorii se răzbună pe elevi, dându-le note mici şi lăsându-i corigenţi ca să le ia banii la meditaţii, ori ca sa primească de la mami şi tati alea-alea etc. (eu am auzit cu urechile mele aceste argumente monstruoase!...) – prin urmare, iată, suntem vigilenţi şi prevenim pericolul, tăind astfel răul de la rădăcină: îi punem pe profi să ceară voie la notare. Este peste închipuirea mea ca pe vreun slujitor integru al breslei să-l poată muşca şarpele nemerniciei şi să pună note pentru altceva decât strict, corect, nepărtinitor, drept, pentru câtă carte ştiu copiii – ferit-a sfântul să nu fie aşa!...

2. Instituie liberul arbitru în materia celei mai sensibile componente a învăţării, anume nevoia de corectitudine absolută a EVALUĂRII, deschizând larg poarta profanilor neaveniţi, să tropăie cu bocancii acolo unde nu au ce căuta, de drept; pe româneşte: lasă naibii profii-profele, cu toată şcoala lor de pedagogie/docimologie şi alte -ogii, făcută anume pentru ca să practice profesia didactică – mami-tati-buni-iubi, eu însumi/însămi, noi ştim mai bine decât ei ce şi cum şi de ce cu notele la şcoală; noi avem discernământul şi competenţa reale dăm note, nu profii-profele care s-au pregătit în facultăţi fix pentru aşa ceva, nu pentru altceva

3. Creează pericolul iresponsabil al posibilităţii CUMPĂRĂRII DE VOTURI pentru alegerile următoare, substituind, în vremuri tulburi de pandemie, atunci când testul nostru cel mai dur este, de fapt, testul de integritate, sticla de ulei şi punga de făină cu scăpatul de corigenţă şi trecutul clasei pe nemerit; pe româneşte: să le dea domnul sănătate, maică, ei ne-au ajutat şi ne-au trecut, noi, în schimb, îi votăm; şi tot pe româneşte: puii mei, n-am participat cam deloc la orele online, nu mi-am făcut temele, nu contează că restul clasei, toţi ceilalţi 25-26-27 de colegi şi-au făcut treaba, am 5 pe primul semestru, vorbesc cu mami şi tati să nu fie de acord să-mi încheie proful-profa media de corigenţă pe semestrul online – deci, 5: m-am scos!... şi mai aberant, şi tot pe româneşte, ca în piaţă, la tarabă: mdaaa... oookaaaay, la materiile A, C, D, E, G şi H sunt de acord să fiu evaluat – la B şi F, nu, că aşa vrea muşchiu’ meu. Pe bune?!...

Aşadar, acum, conform OMEC, profesorii au a cere elevilor acordul, să le dea note. Sau părinţilor, să le evalueze copiii la şcoală. Păi atunci, hai s-o facem lată de tot, fraţilor, de la stânga la dreapta, ce s-o mai îmbârligăm după cireş decât cu şcoala:

  • judecătorii cer inculpaţilor să le dea voie să le pronunţe sentinţele (Vrei şase luni cu executare? Vrei doi ani cu suspendare? Cum vrei tu, şefu’?);
  • medicii îi roagă pe pacienţi să le dea voie să le pună diagnostic (Îmi dai voie să-ţi spun că ai cancer?);
  • comandanţii militari cer permisiunea să dea ordin celor pe care îi comandă (Îmi daţi voie să ordon instalarea bazei militare pentru pregătirea pornirii la ofensivă?)

Şi tot aşa. What say you? Închipuiţi-vă că lumea ar funcţiona aşa, la deplinul liber arbitru al profanilor. Chiar suntem duşi cu capul de tot?

Închei conturarea acestui tablou grotesc, ucigător cal troian vârât perfid în adâncul inimii Educaţiei, cu apelul la raţiune al domnului Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor – Învăţământ Preuniversitar:

[…] Nu poţi să zici că vrei să fii evaluat dar să nu primeşti notă că este mică. În acest caz, profii au nevoie de sprijin şi respect, nu pot fi bătaia de joc a noastră (elevi şi părinţi). Haideţi să nu ne batem joc unii de alţii.

Şi eu trag exact acelaşi semnal de alarmă.

Nu ne batem joc unii de alţii!

Gând bun tuturor. Ţinem aproape.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite