Zeci de mii de locuri de muncă sunt disponibile în România. Care sunt cele mai căutate meserii

0
0
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Un număr de 28.357 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit datelor furnizate de agenţii economici, transmite instituţia.

Potrivit sursei citate, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.741); lucrător comercial (1.129); agent de securitate (1.037); muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.035); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (974); manipulant mărfuri (823); sudor (609); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (591); operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (538); montator subansamble (523). 

Din cele 28.357 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.970 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; consilier/expert/inspector/referent/ economist în economie generală; şef departament mărfuri alimentare/nealimentare; specialist în domeniul calităţii etc.), iar 6.033 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent de vânzări; manipulant mărfuri; vânzător; analist ajutor etc.).

Alte 8.199 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii profesionale (sudor; lăcătuş mecanic; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice; confecţioner-asamblor articole din textile; şofer autocamion/maşină de mare tonaj etc.).

Restul de 12.155 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecţiilor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; confecţioner cablaje auto etc.). 

Pe de altă parte, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 600 locuri de muncă vacante, după cum urmează: 

Germania - 252 locuri de muncă pentru: tranşatori carne şi lucrător în producţie; 

Danemarca - 165 locuri de muncă pentru:lucrători în agricultură; 

Norvegia - 80 locuri de muncă pentru: schelar; mecanic auto; tâmplar; betonist; şofer autobuz;

Olanda – 53 locuri de muncă pentru: electrician în industria petrochimică; sudor; electrician în construcţii; lucrător

în pepinieră; muncitor; culegător căpşuni; 

Finlanda - 22 locuri de muncă pentru: mecanic caroserie auto; muncitor asamblare (industria tehnologică); 

Polonia - 15 locuri de muncă pentru: lăcuitor/vopsitor; strungar/frezor; sudor MIG/MAG sau gaz; lăcătuş; operator CNC; măcelar abator vită; 

Franţa - 7 locuri de muncă pentru: farmacist; sudor; mecanic utilaje agricole; 

Irlanda - 5 locuri de muncă pentru: îngrijitor; 

Elveţia - un loc de muncă pentru: chirurg plastician. 

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES. 

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite