Vola.ro, despre cum a ajuns cea mai mare agenţie de turism online, după un fax
0"Răspundeţi, dracului, la telefon!" a fost mesajul care l-a convins pe Daniel Truică că firma sa va decola spre succes. L-a primit prin fax în 2007, când avea 28 de ani şi abia deschisese Vola. Avea doar doi angajaţi şi două telefoane şi a fost obligat să refuze clienţi pentru că nu făcea faţă.
Acum conduce cea mai mare agenţie online de turism, cu afaceri de 43 mil. euro, pentru că după facultate a îndrăznit să nu asculte de părinţi, care i-au spus că este nebun şi ar face bine să se angajeze.
Daniel Truică a trăit mai întâi experienţa de angajat, pe un post de contabil în Sibiu, oraşul său natal. A lucrat doar două luni şi spune că a fost cea mai urâtă perioadă din viaţa sa profesională. Dar acest coşmar s-a transformat repede în visul american pentru că tânărul, atunci în anul trei de facultate, a plecat în SUA cu o bursă. Când s-a întors în ţară, nu a mai vrut să se angajeze, aşa că plănuia să se mute în Bucureşti cu un prieten ca să facă împreună o firmă.
"în 2002 noi le spuneam părinţilor că mergem la Bucureşti ca să înfiinţăm o firmă şi să facem un proiect de advergaming. îţi imaginezi ce impact mental avea asupra părinţilor. Urma o serie de întrebări: ce dracului e aia advergaming, cum poţi să pleci la Bucureşti să faci ceva despre care eu nu am auzit şi de ce nu te duci să te angajezi. Nu am fost foarte încurajaţi pentru acest pas, dar mă bucur că l-am făcut", povesteşte acum Daniel Truică.