Voestalpine îngheaţă proiectul din România
0Grupul austriac Voestalpine a decis îngheţarea proiectului de evaluare privind construcţia unei noi oţelării la Marea Neagră. Amânarea este pe termen nedefinit, pe fondul recesiunii
Grupul austriac Voestalpine a decis îngheţarea proiectului de evaluare privind construcţia unei noi oţelării la Marea Neagră.
Amânarea este pe termen nedefinit, pe fondul recesiunii anticipate pentru anul 2009 şi a incertitudinilor privind evoluţia ciclică din anii următori. Voestalpine gestionează în Linz, Austria, una dintre cele mai eficiente oţelării din punct de vedere energetic, care beneficiază de înalte standarde de protecţie a mediului înconjurător.
Începând cu septembrie 2007, s-a evaluat posibilitatea construirii unei astfel de oţelării „gemene” la Marea Neagră, cu o capacitate anuală de producţie de aproximativ cinci milioane de tone de oţel.
Anul acesta Guvernul României şi reprezentanţii Voestapine au semnat un memorandum cu privire la dezvoltarea combinatului siderurgic. Potrivit companiei, cele patru locaţii potenţiale din Bulgaria, România, Turcia şi Ucraina vor fi reexaminate la reluarea proiectului. Mediafax