UPDATE Viitorul manager privat al Romgaz ar putea câştiga 4,5 milioane de euro anual. Ministerul Economiei neagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerii privaţi care vor fi numiţi la companiile de stat ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăţi cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract, transmite Mediafax. La Romgaz este vorba de 4,5 milioane de euro, la Transgaz - 3,1 milioane de euro, iar la Hidroelectrica - 2,7 milioane de euro.

Informaţia apare într-un proiect trimis Guvernului spre aprobare. Potrivit Mediafax, proiectul a fost asumat de ministrul Economiei, Ion Ariton, şi de cel al Transporturilor, Anca Boagiu, în subordinea cărora se află majoritatea companiilor care vor avea manageri privaţi.

UPDATE Contactaţi de "Adevărul", oficialii Ministerului Economiei au negat existenţa acestui document şi faptul că ar fi semnat de ministrul Economiei, Ion Ariton.

"Ministerul Economiei nu a avut o astfel de propunere. Cel mai probabil, este o iniţiativă parlamentară aflată în dezbatere publică", ne-a declarat, ulterior, Florin Staicu, consilier al ministrului Economiei.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au refuzat să comenteze aceste informaţii.

Cu doar câteva ore înainte de apariţia acestei ştiri, premierul Emil Boc declara că nivelul de salarizare şi criteriile de performanţă pentru managerii privaţi vor fi decise de către firmele de head-hunting care vor fi angajate în acest sens.

Luând în calcul algoritmul indicat în document pentru stabilirea remuneraţiei managerului privat şi raportat la cifra de afaceri şi profitul din anul 2010, precum şi la numărul de angajaţi şi câştigul mediu lunar din companii în acest an, rezultă că managerul care va coordona activitatea Hidroelectrica ar avea o indemnizaţie brută lunară de 53.692 euro plus 2,7 milioane euro din profit, iar cel care va conduce Romgaz ar beneficia de o indemnizaţie brută de 43.246 euro plus 4,5 milioane euro din profit.

Remuneraţii consistente vor primi şi managerii companiilor Transgaz (30.221 euro brut lunar plus 3,1 milioane euro din profit), Nuclearelectrica (75.755 euro brut lunar plus 163.853 euro din profit) şi Transelectrica (41.765 euro brut lunar plus 153.586 euro din profit).

Pentru Romaero, cu o bază de pornire mai mică din punct de vedere al câştigului mediu salarial în companie şi un profit mai redus, managerul va încasa o indemnizaţie brută lunară de 11.603 euro plus 4.541 euro din profit, iar pentru Romarm va primi 11.768 euro brut lunar plus 161.089 euro din profit.

În cazul companiilor cu pierderi, managerul va încasa doar o indemnizaţie lunară pentru îndeplinirea criteriilor de performanţă, de 23.195 euro brut la CFR Marfă, 27.843 euro brut la CFR Călători, de 25.830 euro brut la SNLO, de 24.056 euro brut la CNH, de 22.625 euro brut la Oltchim, de 41.159 euro brut la Tarom şi de 29.349 euro brut la Metrorex.

Contractul de management privat ar urma să fie încheiat pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 4 ani şi va putea fi prelungit, prin act adiţional, pentru încă maximum 4 ani dacă managerul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Indemnizaţia va fi suportată din bugetul companiei de stat şi va putea fi indexată prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor sau ordin al ministrului de resort.

Ce vor trebui să facă managerii pentru aceşti bani

Pentru a încasa aceste plăţi, managerul va trebui să asigure, ca şi criterii de performanţă, o rată a lichidităţii generale a companiei de peste 1,5 şi o rată a lichidităţii parţiale (intermediare) de peste 0,5, precum şi să limiteze ponderea cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată la sub 80%, nivel considerat drept "limită de alarmă".

Rata lichidităţii generale arată capacitatea unei firme de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt din activele de exploatare. În teorie, un nivel de 1,5-2 al ratei licidităţii generale arată un grad acoperitor al diponibilităţilor, în timp ce o rată sub 1 poate fi un semnal de alarmă privind capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile.

Rata lichidităţii intermediare relevă capacitatea unei firme de a-şi acoperi obligaţiile pe termen scurt din activele circulante care pot fi transformate relativ rapid în disponibilităţi. O rată de 0,8-1 este considerată corespunzătoare, potrivit economiştilor, în timp ce o rată plasată sub 0,5 poate evidenţia probleme de onorare a plăţilor scadente.

Alte criterii de performanţă care vor sta la baza încheierii contractului de management privat vor fi rata profitului net, rata rentabilităţii economice, productivitatea muncii în preţuri curente şi comparabile, perioada de recuperare a creanţelor şi de rambursare a datoriilor, rotaţia stocurilor. Pentru companii mari consumatoare de energie vor putea fi introduşi opţional indicatori privind reducerea consumurilor de energie electrică sau combustibil convenţional.

Obiectivele managerului stipulate în contract vor fi creşterea profitului sau diminuarea pierderilor, după caz, reducerea creanţelor şi a nivelului datoriilor, derularea procesului de restructurare, îmbunătăţirea poziţiei companiei pe piaţa internă şi externă (prin indicatori legaţi de balanţa de import-export, cota de piaţă, volumul desfacerilor) şi pregătirea companiei pentru privatizare (clarificarea situaţiei patrimoniale, atragerea de investitori).

Cum va putea fi demis managerul privat

Obiectivele şi criteriile de performanţă vor fi stabilite pe baza indicatorilor financiari din ultimii doi ani şi negociate anual.

Dacă societatea înregistrează pierderi, coeficientul de calcul al indemnizaţiei lunare va fi diminuat cu până la 30%, iar dacă sunt acumulate datorii către furnizori, bănci sau buget, coeficientul va fi redus cu până la 20%.

În cazul în care situaţia economico-financiară se menţine negativă, cu pierderi şi datorii, pe o perioadă mai mare de maximum două raportări semestriale, adunarea generală a acţionarilor sau ministerul de resort va lua în discuţie oportunitatea revocării managerului privat.

"Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor din contract, părţile răspund potrivit legislaţiei în vigoare. Forţa majoră apără părţile de răspundere potrivit prevederilor Codului Civil", se arată în document.

Semestrial, managerul va fi obligat să prezinte situaţia economico-financiară a companiei şi stadiul realizării criteriilor de performanţă în adunarea generală a acţionarilor, iar timp de trei ani de la încetarea contractului va trebui să păstreze confidenţialitatea datelor privind activitatea companiei.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite