Unul din trei angajatori nu găseşte candidaţii potriviţi pentru posturile puse la bătaie

0
0

În România, principalele motive pentru care angajatorii au dificultăţi în identificarea de candidaţi potriviţi sunt: lipsa de experienţă (34%), lipsa de cunoştinţe de afaceri sau academice, ori de calificări profesionale (28%), sau candidaţii îşi doresc un salariu mai mare decât cel oferit de angajator (21%), potrivit unui studiu realizat de ManpowerGroup.

Studiul ManpowerGroup privind Deficitul de Talente din 2011, indică faptul că aproximativ trei sferturi din angajatorii la nivel mondial au invocat lipsa de experienţă, de calificări şi competenţe drept principalele motive pentru care nu reuşesc să acopere poziţiile deschise.

“În Era Resurselor Umane, schimbările ce se produc pe piaţa muncii au multiple implicaţii asupra fiecărui individ. Fiecare va trebui să-şi adapteze rapid competenţele la noile atribuţii, poziţii sau chiar noi industrii“, a spus Valentin Petrof, Country Manager al ManpowerGroup România.

În situaţia actuală, în care se solicită un grad cât mai ridicat de eficienţă cu resurse cât mai puţine, angajatorii preferă să aştepte până găsesc candidaţii potriviţi, deorece cei disponibili nu au competenţele necesare.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite