„Este dificil să înveți copiii despre valorile democratice într-o clădire care stă să cadă”. Criminolog, despre strategia anti-extremism

Guvernul a lansat joi, 12 noiembrie, în consultare publică proiectul Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea extremismului violent. Documentul propune și măsuri de educare a elevilor, părinților și profesorilor, precum și combaterea propagandei extremiste și a dezinformării. Adevărul a discutat cu criminologul Lidia Stoica despre cât de eficiente pot fi aceste măsuri, ce riscă să le împiedice aplicarea și de ce prevenirea radicalizării nu poate fi separată de problemele sociale, de educație și de încrederea populației în instituțiile statului.

Extremism violent Foto: arhivă

Ce propune Guvernul

Guvernul a lansat în dezbatere publicǎ hotărârea prin care se aprobă Strategia Națională pentru prevenirea și combaterea extremismului violent și Planul de acțiune aferent, pentru perioada 2027–2030, termenul limita pentru transmiterea propunerilor fiind 23 noiembrie. 

Potrivit propunerii, ar urma sa se înființeaze un Comitet interministerial, condus de secretarul de stat din Cancelaria Premierului care răspunde deja de strategia împotriva antisemitismului, xenofobiei și discursului instigator la ură. Din Comitet fac parte 15 instituții, între care MAI (Poliția, Jandarmeria, Imigrări), Educația, Justiția (Penitenciare, Probațiune), Parchetul General, Cultura și IICCMER. ANCOM, CNA, CNCD, Avocatul Poporului, CNSAS și cinci facultăți de științe politice și psihologie au statut de invitați permanenți. Comitetul se reunește o dată la două luni și raportează anual premierului.

Amenințarea de extremism violent în România este considerată scăzută, dar țara ar fi într-o „etapă de vulnerabilitate latentă”. Strategia invocă polarizarea „noi vs. ei”, „patrioți vs. trădători”, apărută în discursul public, creșterea amenințărilor la adresa evreilor, romilor, persoanelor LGBTQ+, jurnaliștilor și muncitorilor străini după ultimele alegeri, propaganda de pe rețelele sociale, aplicațiile criptate și platformele de gaming (Discord, Roblox, Minecraft), precum și competențele digitale foarte slabe: doar 47% dintre tinerii de 16–24 de ani au competențe digitale de bază, față de 70% media UE.

Strategia nu are un buget propriu. Fiecare instituție își finanțează măsurile din bugetul curent, „în limita creditelor aprobate”, iar pentru partea de cercetare banii urmează să fie „identificați” de universități. Documentul precizează că nu vizează opiniile ideologice, politice sau religioase legitime și că elevii nu vor fi etichetați drept „radicalizați” pe baza unor indicatori izolați.

Propunerile concrete:

• Cercetare și instrumente: un pachet de cercetare despre radicalizare, cu accent pe adolescenții de 14–17 ani, pe mediul online; un „atlas al indicatorilor radicalizării”, folosit în formarea polițiștilor, profesorilor și asistenților sociali; un raport anual despre polarizarea din societate, inclusiv pe social media; un instrument de screening în penitenciare.
• Cazuri individuale: echipe mixte (poliție, asistență socială, psihologi, școală, DGASPC) pentru tinerii cu risc de radicalizare, inclusiv cei aflați în plasament; programe de prevenire pentru deținuți; sprijin pentru victimele extremismului.
• Legislație: evaluarea cadrului legal și analiza unei definiții legale a „extremismului violent”, care în prezent lipsește, cu posibile propuneri de modificare a legilor.
• Formare: cursuri pentru magistrați, polițiști, jandarmi, personal din penitenciare și consilieri de probațiune.
• Școală și tineri: informarea părinților; formarea profesorilor; resurse educaționale deschise; campanii anuale; o rețea de elevi „ambasadori ai drepturilor fundamentale” (documentul precizează că nu vor supraveghea colegii); includerea temei în campania „Tăcerea e tot violență”; sport, voluntariat și activități culturale; un proiect-pilot „Istoria în Stradă”, cu ore de istorie ținute la monumente și în locuri istorice.
• Online și media: educație media și educație pentru democrație; aplicarea mai eficientă a Regulamentului european privind serviciile digitale (DSA), prin ordine de eliminare a conținutului ilegal; un mecanism de cooperare între instituții coordonat de ANCOM; campanii publice de informare.

Educația și activitățile comunitare, măsuri utile, dar greu de aplicat fără investiții

Lidia Stoica apreciază mai multe dintre propunerile incluse în plan. Acesta este detaliat și vizează mai multe puncte de presiune din viața tinerilor. Include campaniile de informare privind valorile democratice, drepturile și libertățile fundamentale, diversitatea și nediscriminarea, iar criminologul consideră importante și măsurile care urmăresc combaterea prejudecăților față de migranți. 

O altă direcție pe care o consideră benefică este implicarea tinerilor în activități sportive, culturale, educaționale și de voluntariat. Acestea pot contribui la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate. Activitățile pot contribui la dezvoltarea personală și la reducerea izolării, însă statul trebuie să se asigure că ajung și la copiii din mediul rural, unde numeroase școli se confruntă în continuare cu probleme grave de infrastructură.

„Este dificil să înveți copiii despre valorile democratice și europene și statul de drept când ei stau într-o clădire care stă să cadă pe ei. Această discrepanță trebuie neapărat rezolvată”, spune aceasta.

În opinia sa, investițiile în educație nu trebuie limitate la inițiativele din planul de combatere a extremismului. Subfinanțarea cronică a sistemului școlar trebuie abordată în ansamblu, iar condițiile în care învață copiii trebuie îmbunătățite înainte ca statul să se aștepte ca programele culturale și educaționale să producă rezultate. Stoica susține și introducerea gândirii critice și analitice în întreaga programă școlară, nu doar în activitățile extracurriculare.

Neîncrederea în instituții poate alimenta radicalizarea

Dincolo de educație, una dintre problemele centrale pe care statul trebuie să le abordeze este pierderea încrederii populației în instituții și în valorile democratice.

„Realitatea imposibil de ignorat este că încrederea foarte multor români în stat este complet erodată. De aici pleacă multe din aceste efecte, inclusiv extremismul violent”, afirmă Lidia Stoica.

În aceste condiții, campaniile care promovează valorile democratice și europene riscă să fie privite cu suspiciune de o parte a populației, mai ales de cei care au ajuns să nu mai aibă încredere în instituțiile statului sau în apartenența României la Uniunea Europeană.

Criminologul amintește că există părinți care își duc copiii la evenimente extremiste sau care le transmit acestora că anumite figuri politice reprezintă autoritatea legitimă a țării. În astfel de situații, prevenirea radicalizării nu poate fi lăsată exclusiv în seama școlii.

Pentru Stoica, statul trebuie să își reconstruiască legitimitatea prin măsuri care îmbunătățesc concret viața oamenilor, inclusiv accesul la locuință, hrană și servicii de bază. „Este dificil pentru mulți oameni să-și mențină încrederea în stat când în fiecare lună le ajung și mai greu banii pentru lucruri de bază, cum ar fi locuința, mâncarea, serviciile”, explică aceasta.

Criminologul folosește conceptul de „violență structurală”, introdus de sociologul Johan Galtung, pentru a descrie felul în care sistemele economice și politice pot afecta oamenii atunci când nu le asigură nevoile de bază și accesul la drepturi. Subfinanțarea educației și a sănătății este, în această perspectivă, un exemplu de violență structurală, deoarece statul limitează oportunitățile oamenilor. Acest lucru le afectează încrederea în stat.

Prevenirea radicalizării trebuie să îi includă și pe adulți

Un alt risc al planului este ca intervențiile să se concentreze prea mult asupra copiilor și adolescenților, în timp ce adulții care contribuie la normalizarea ideilor extremiste, inclusiv în mediul online, rămân în afara programelor de prevenție.

Lidia Stoica consideră că părinții, profesorii și populația adultă trebuie incluși în campanii de educare și conștientizare, inclusiv în cele care urmăresc identificarea semnelor radicalizării. Într-o societate polarizată, în care anumite convingeri sunt transmise chiar în familie, educația copiilor nu poate funcționa independent de mediul în care aceștia cresc.

Criminologul subliniază și că nu există o intervenție care să funcționeze în toate cazurile. Eficiența programelor depinde de factorii de risc prezenți în viața fiecărei persoane și de stadiul în care aceasta se află în procesul de radicalizare.

Aceeași logică se aplică și în cazul comportamentelor violente în rândul copiilor și adolescenților. Stoica explică faptul că trecerea de la intenție la comiterea unui act violent depinde de mai mulți factori, printre care experiențele adverse din viață, oportunitatea și capacitatea de a comite fapta.

În cazul minorilor, prezența unui adult de încredere poate avea un rol important. Părinții care cunosc preocupările copiilor, anturajul și activitățile lor pot identifica mai devreme semnele unor comportamente problematice. Totuși, absența părinților nu este întotdeauna o alegere, ci poate fi consecința dificultăților economice.

„Părinții nu sunt neapărat absenți pentru că vor să fie absenți, dar și pentru că sunt nevoiți să fie absenți”, spune criminologul.

În opinia sa, programele de educație pentru părinți și copii sunt necesare inclusiv în familiile în care apar deja semne de comportament violent. Stoica atrage atenția că normalizarea violenței poate începe în familie, inclusiv prin acceptarea pedepselor corporale ca metodă de disciplinare:

„Disciplina și educația nu trebuie făcute niciodată prin frică”.

Rețelele sociale, un punct de plecare al radicalizării

Criminologul atrage atenția și asupra rolului platformelor digitale în răspândirea conținutului care poate normaliza violența și ideile extremiste. Statul ar trebui să impună reglementări mai stricte privind conținutul distribuit pe rețelele sociale, în special atunci când acesta poate influența negativ copiii și adolescenții.

În același timp, criminologul consideră că prevenirea violenței ar trebui privită mai larg decât combaterea extremismului în sine. Abordarea violenței ar trebui făcută ca problemă de sănătate publică, pornind de la ideea că aceasta nu trebuie tratată după ce fapta a fost comisă, prin intervenția poliției și aplicarea unei pedepse, ci prin a pune accent pe prevenție: cercetarea circumstanțelor în care apare violența.

Modelul distinge între prevenția primară, care urmărește să împiedice apariția violenței, prevenția secundară, care intervine când apar primele semne de risc, și cea terțiară, care limitează consecințele după producerea unui act violent și încearcă să prevină repetarea lui. 

Ea amintește exemplul Scoției, unde Scottish Violence Reduction Unit folosește această perspectivă, analizând datele despre violență, cauzele și factorii de risc, apoi evaluând programele de intervenție. Aplicarea modelului în prevenirea extremismului violent presupune adaptări specifice: nu orice comportament violent indică radicalizare, iar intervențiile trebuie să țină cont de cauzele și de etapa în care se află fiecare persoană.