Un nou lanț de drogherii se lansează în România. Grupul german a deschis joi primul magazin

0
Publicat:

Un nou lanț de drogherii se extinde în România, grupul german Rewe susținând că România are condiții economice excelente și o infrastructură bună care creează condițiile ideale pentru investiții și poziționează țara ca o locație promițătoare pentru succes durabil.

Magazin BIPA
Un nou lanț de drogherii se extinde în România. Foto 5min.at

BIPA, brandul de drogherii al grupului german REWE, a intrat oficial pe piața din România prin deschiderea primului său magazin, situat în Mega Mall București, la nivelul -1. Magazinul este deschis zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 și 22:00.

Portofoliul include peste 13.000 de articole din categoriile frumusețe, îngrijire personală, sănătate și produse pentru casă, precum și peste 25 de branduri consacrate de machiaj și din marca proprie Look by BIPA. BIPA lansează pe piața locală peste 1.500 de produse, reunite sub mărci proprii precum BI CARE, BI LIFE, BI KiDS, BI STYLED, BI HOME, BABYWELL, LOOK BY BIPA și BI GOOD, dezvoltate pentru a oferi un raport calitate–preț foarte bun, adaptat nevoilor de zi cu zi ale consumatorilor.

Deschiderea primului magazin BIPA din România reprezintă un moment important pentru noi și un pas strategic în extinderea internațională a companiei. Ne dorim să oferim consumatorilor români un concept de drogherie modern, cu o gamă largă de produse, prețuri accesibile și mărci proprii de încredere, adaptate nevoilor lor de zi cu zi“, a declarat Martin Gaber, CEO BIPA România.

După deschiderea magazinului din Mega Mall București, BIPA își propune să continue expansiunea pe piața locală. Începând cu 2026, compania intenționează să deschidă între 20 și 25 de magazine pe an, România devenind a treia țară din strategia de extindere internațională a brandului, după Austria și Croația.

Ce produse vinde

BIPA este o drogherie modernă, cu prețuri atractive pentru tot ceea ce ține de îngrijire, frumusețe și well-being, și oferă produse de frumusețe, îngrijire a părului, parfumerie, produse pentru bebeluși, îngrijire dentară și sănătate. BIPA acordă o mare importanță mărcilor sale private. Fie că este vorba de frumusețe, sănătate, cosmetice naturale sau îngrijirea bebelușilor - mărcile BIPA oferă calitatea și prețul potrivit. Fondată în urmă cu 45 de ani, BIPA este astăzi nu numai cea mai cunoscută companie din sectorul farmaciilor austriece, ci și favorita incontestabilă a aproximativ 3,3 milioane de clienți fideli. Conceptele de succes din Austria și Croația vor fi aplicate și în România, compania fiind atentă și la obiceiurile și nevoile locale ale clienților săi.

Investiții într-o piață românească în creștere

Grupul REWE activează în România cu discounterul său PENNY din 2001. Compania operează pe plan local 418 magazine PENNY cu aproximativ 7.500 de angajați. "Extinderea BIPA este un pas important care va avea un impact pozitiv asupra întregii piețe românești pe termen lung", este convins Marcel Haraszti.


Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite