Un mare producător auto se pregătește să închidă prima fabrică din Germania din istoria sa
0Volkswagen va înceta producția de vehicule la fabrica sa din Dresda după ziua de marți, 16 decembrie, marcând pentru prima dată în istoria de 88 de ani a producătorului auto închiderea unei linii de producție în Germania, potrivit Financial Times.

Se întâmplă în contextul în care cel mai mare producător auto din Europa se confruntă cu presiuni asupra fluxului de numerar, ca urmare a vânzărilor slabe din China și a cererii scăzute din Europa, precum și a tarifelor impuse de SUA, care afectează vânzările din America.
Gigantul auto se luptă cu probleme legate de alocarea bugetului său de investiții de aproximativ 160 de miliarde de euro pentru următorii cinci ani, având în vedere că se preconizează o durată de viață mai lungă pentru mașinile cu motor pe benzină. Bugetul rulant, care este actualizat anual, a fost redus drastic în ultimii ani. Pentru perioada 2023-2027, cifra echivalentă era de 180 de miliarde de euro.
Arno Antlitz, directorul financiar al producătorului auto, a sugerat în octombrie că fluxul de numerar net pentru 2025, care anterior fusese estimat a fi aproape de zero, ar putea fi ușor pozitiv.
Totuși, analiștii au afirmat că producătorul auto va continua să se confrunte cu presiuni suplimentare.
„Cu siguranță, fluxul de numerar va fi supus presiunilor în 2026”, a declarat Stephen Reitman, analist la Bernstein.
Analistul a menționat că grupul auto caută modalități de a reduce cheltuielile și de a crește profiturile operaționale.
„Să ne orientăm către noile generații de tehnologii pe bază de benzină”
Producătorul auto se confruntă cu provocări „pe scară largă”, durata de viață mai lungă preconizată pentru motoarele cu combustibili fosili necesitând noi investiții, a afirmat Reitman.
„Trebuie să ne orientăm către noile generații de tehnologii pe bază de benzină”, a adăugat el.
Moritz Kronenberger, manager de portofoliu la Union Investment, consideră că unele proiecte vor trebui eliminate din planurile de cheltuieli ale Volkswagen, pentru ca producătorul să își îndeplinească obiectivul de investiții, potrivit Financial Times.
De la începerea producției în 2002, fabrica din Dresda a produs mai puțin de 200.000 de vehicule adică mai puțin de jumătate din producția anuală a fabricii centrale VW din Wolfsburg.
Măsura încetării producției de vehicule la fabrica sa din Dresda reprezintă un mic pas înainte în planurile Volkswagen de a reduce capacitatea de producție în Germania.
Decizia face parte dintr-un acord încheiat anul trecut cu sindicatele, care va duce și la reducerea a 35.000 de locuri de muncă la marca VW în Germania.
„Din punct de vedere economic, era esențială”.
Thomas Schäfer, directorul mărcii VW, a declarat luna aceasta că decizia de a închide producția nu a fost luată „cu ușurință”, dar că „din punct de vedere economic, era esențială”.
Unitatea a va fi închiriată Universității Tehnice din Dresda în vederea înființării unui campus de cercetare pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, a roboticii și a cipurilor.
Împreună cu universitatea, Volkswagen s-a angajat să investească 50 de milioane de euro în următorii șapte ani în acest proiect. Gigantul auto a declarat că va continua să utilizeze unitatea pentru a livra mașini clienților și ca atracție turistică.























































