Topul celor mai vizitate oraşe din UE. Care este destinaţia cu cei mai mulţi turişti străini

0
0
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

În 2019, ultimul an înainte ca pandemia COVID-19 să intre în sectorul turistic, oaspeţii au petrecut peste 554 de milioane de nopţi în unităţi de cazare din UE, rezervate prin Airbnb, Booking, Expedia Group sau Tripadvisor.

Asta înseamnă că într-o zi obişnuită, aproximativ 1,5 milioane de oaspeţi au dormit într-un pat rezervat prin una dintre aceste patru platforme, arată datele publicate, marţi, în premieră de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Spre deosebire de statisticile tradiţionale de cazare oficiale colectate prin sondaje de afaceri sau prin intermediul autorităţilor locale, datele sunt colectate folosind un canal neexplorat anterior, şi anume date despre listări şi rezervări ale acestor platforme.

În 2019, cele mai populare destinaţii în UE pentru turiştii care şi-au făcut rezervare prin una dintre cele patru platforme a fost Spania (112 milioane de nopţi ale oaspeţilor), Franţa (109 milioane), Italia (83 milioane), Germania (40 milioane) şi Portugalia (33 milioane). În România, oaspeţii au petrecut 4,55 milioane de nopţi în unităţi de cazare rezervate prin intermediul Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor.

Principalele oraşe de destinaţie au fost zonele urbane ale Parisului (15,1 milioane de nopţi ale oaspeţilor sau peste 41.000 de oaspeţi într-o noapte obişnuită), Barcelona (11,3 milioane), Roma (10,4 milioane), Lisabona (10,5 milioane) şi Madrid (8,3 milioane).

Cele mai populare 20 de regiuni din UE au reprezentat aproape jumătate (48%) din numărul total de nopţi ale oaspeţilor rezervate prin aceste platforme.

În top 20 sunt şase regiuni din Spania, câte cinci din Franţa şi Italia, două din Portugalia, şi câte una din Croaţia şi Ungaria. În trei din cele mai populare regiuni oaspeţii au rezervat peste 20 milioane de nopţi în 2019: Andaluzia (26 milioane) în Spania, Adriatica (25 milioane) în Croaţia, şi Catalonia (21 milioane) în Spania. În 2019, aceste trei regiuni au reprezentat 13% din nopţile petrecute de oaspeţi în UE care au făcut rezervări prin intermediul Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite