Taxa pe energie impusă de România și Polonia, contestată în justiție de un producător portughez

0
Publicat:

Producătorul portughez de energie regenerabilă EDP Renovaveis a anunţat luni că va demara acţiuni în justiţie împotriva noilor taxe impuse producătorilor de energie de Polonia şi România.

Un calculator langa facturi, becuri, un stecher si steagul UE pe care scrie criza
EDP Renovaveis contestă taxa pe energie impusă de România și Polonia

La fel ca multe alte sate membre ale Uniunii Europene, România şi Polonia au introdus recent măsuri de urgenţă destinate recuperării unei părţi din veniturile excepţionale generate de companiile de utilităţi, în ideea de a-i ajuta pe consumatori să facă faţă exploziei preţurilor la energie.

Într-un comunicat de presă, EDP Renovaveis a apreciat că măsurile introduse de România şi Polonia, respectiv taxa pe energie, nu respectă principiul UE referitor la recuperarea numai a veniturilor realizate pe piaţă, motiv pentru care va depune o contestație în justiție.

Compania portugheză susţine că măsurile din cele două ţări nu ţin cont de costurile activităţilor de hedging (-acoperirea riscului în tranzacţionare-nr.) şi astfel ar urma să fie taxate profiturile pe care companii precum EDP Renovaveis nu le-au realizat de fapt.

"EDP va urma toate acţiunile juridice care vor contribui la revenire la statul de drept echitabil şi care sprijină investiţiile atât de necesare în energiile regenerabile din aceste ţări şi din interiorul Uniunii Europene", a informat compania portugheză, fără a preciza care sunt acţiunile pe care urmează să le demareze şi la ce tribunal.

EDP Renovaveis a estimat însă că noile taxe ar putea duce la "plăţi nerezonabile" şi costuri potenţiale de aproximativ 300 de milioane de euro.

Producătorul portughez de energie regenerabilă operează capacităţi de producţie a energiei regenerabile de 697 Megawaţi în Polonia şi 521 de Megawaţi în România.

Potrivit site-ului companiei, EDPR a intrat pe piaţa din România în 2008, prin achiziţionarea mai multor proiecte eoliene în diferite etape de dezvoltare. În 2010, EDPR a finalizat construcţia primului său parc eolian din ţară şi în 2013 a început să funcţioneze prima centrală solară EDPR.

EDPR este astăzi al treilea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din România, cu capacitate instalată de 521 MW. 

Contribuția de solidaritate în energie, aprobată la finalul anului trecut

La finalul anului trecut, Guvernul a aprobat o propunere de taxare a profiturilor excepționale pe energie. 

Ordonanţa de urgență privind “contribuțiile de solidaritate” ale companiilor din sectorul Petrol și Gaze se aplică firmelor din sector care depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile aferente exercițiilor financiare din perioada 2018-2021. Companiile din energie ar urma să plătească un impozit suplimentar de 60% pe profiturile excedentare.

Contribuția de solidaritate se datorează de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, inclusiv cei care fac parte dintr-un grup fiscal în domeniul impozitului pe profit și ponderea acestor activități în cifra de afaceri sau în veniturile totale, după caz, este de peste 75% inclusiv.

Potrivit proiectului, pentru combaterea transferurilor profiturilor către persoanele afiliate contribuabililor care sunt obligați la plata contribuției de solidaritate este necesară extinderea acestei obligații și la persoanele afiliate contribuabililor.

Cum se calculează taxa

Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, contribuția de solidaritate se calculează pe baza profiturilor impozabile anuale, astfel cum sunt determinate potrivit Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în exercițiul financiar 2022 și respectiv în exercițiul financiar 2023, care depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile aferente exercițiilor financiare din perioada 2018- 2021.

Contribuția de solidaritate se determină astfel: Contribuția de solidaritate = [profitul impozabil al anului 2022/2023 – (1,2 x media profiturilor impozabile aferente perioadei 2018-2021)] x 60%

Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, contribuția de solidaritate se calculează pe baza profitului contabil aferent exercițiului financiar 2022, respectiv cel aferent exercițiului financiar 2023, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, care depășesc cu 3 20 % media profiturilor contabile aferente exercițiilor financiare din perioada 2018- 2021.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite