Sute de români, în mijlocul celui mai mare focar de COVID-19 din UE. 17 dintre ei au fugit din carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
abator german

Un abator din Germania a devenit cel mai mare focar de coronavirus din UE. Circa 1.300 de lucrători sunt infectaţi, iar jumătate dintre ei sunt români, conform datelor transmise duminică de Ministerul român de Externe. Instituţia precizează că oficiul consular a fost notificat că 17 români au părăsit locul de carantină, autorităţile locale făcând demersuri pentru identificarea acestora.

Reamintim că focarul de COVID-19 a fost confirmat zilele trecute la o fabrică de carne a grupului Toennies din oraşul Rheda Wiedenbrueck din landul Renania de Nord-Westfalia, unde lucrează mii de români.

Duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că reprezentanţii Consulatului General al României la Bonn au făcut demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile locale şi compania angajatoare pentru a solicita măsuri pentru gestionarea situaţiei şi pentru a obţine informaţii suplimentare privind cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor infectate.

Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistaţi pozitiv la COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana şi alte bunuri de strictă necesitate, precizează MAE.

În acest context, consulul general al României la Bonn a mers în 18 iunie la sediul companiei pentru clarificări cu privire la situaţia lucrătorilor români. Reprezentanţii companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate cu COVID-19 sunt cetăţeni români (datele urmând să fie confirmate de către Departamentul de Sănătate Publică, după finalizarea analizării tuturor testelor efectuate), iar conducerea companiei şi autorităţile locale au decis suspendarea temporară a activităţii, a transmis MAE.

Potrivit Ministerului român de Externe, autorităţile districtului Gütersloch au luat măsuri pentru izolarea zonei afectate, iar dacă situaţia rezultată în urma testărilor o va impune, se vor lua măsuri de instituire a carantinei pentru întregul teritoriu al districtului.

MAE menţionează că, pe fondul evoluţiei situaţiei, în cursul zilei de astăzi va avea loc o reuniune la nivelul autorităţilor de land la care vor participa şi reprezentanţi ai Consulatului General al României la Bonn.

Totodată, sâmbătă, oficiul consular a fost notificat că 17 cetăţeni români au părăsit locul de carantină, autorităţile locale făcând demersuri pentru identificarea acestora.

MAE mai precizează că în 11 mai, consulul general al României la Bonn a mai avut o deplasare la aceeaşi companie pentru a verifica situaţia unor lucrători români, ca urmare a unor articole apărute în mass-media referitoare la cazul unor români ale căror documente de identitate ar fi fost reţinute de către angajator. La acea dată, angajatorul a comunicat că la compania în cauză îşi desfăşoară activitatea 6.000 de cetăţeni români, iar la acel moment nu existau suspiciuni privind existenţa unor cazuri de infectare cu coronavirus printre lucrătorii companiei în cauză.

Până la acest moment, la Consulatul General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul companiei respective, adaugă sursa citată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite