Surpriză! Loteria Română ar putea intra în insolvenţă. Director: M-am speriat când am văzut documentele financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia financiară a Loteriei Române "nu este deloc roză" şi compania poate intra în procedură de insolvenţă, dacă nu vor fi aplicate măsuri de eficientizare a activităţii, a declarat directorul general al operatorului naţional de jocuri de noroc, Dan Alexandru Ghiţă.

El acuză fostele conduceri ale companiei că au făcut achiziţii supraevaluate.

"Eu vin din mediul privat şi m-am speriat când am văzut documentele financiare ale companiei. Noţiunea «eficienţă» nu a existat în vocabularul fostelor conduceri ale Loteriei Române, care s-au axat pe cheltuirea banilor, prin achiziţii supraevaluate, şi mai puţin pe creşterea încasărilor companiei. În acest context, situaţia financiară nu este deloc roză şi fără măsuri de eficientizare Loteria Română poate intra în procedură de insolvenţă, dar este ultima varianta pe care o luăm în calcul", a spus Ghiţă.

La începtul lunii iulie, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, l-a numit pe Dan Alexandru Ghiţă în funcţia de director general al companiei Loteria Română, în locul lui Gheorghe Benea, fost primar al oraşului Dej, care a condus compania din februarie 2009. Ghiţă a preluat şi conducerea Consiliului de Administraţie al Loteriei.

Ghiţă a fost din 2007 până în iulie director de vânzări la firma de jocuri de noroc Galaxy Games.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite