Ştirile nefavorabile despre Erste Bank au depreciat leul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leul s-a depreciat ieri, în prima parte a şedinţei valutare, până la 3,5030-3,5060 lei/euro, din cauza reticenţelor investitorilor faţă de economia românească după ce Merril Lynch a redus

Leul s-a depreciat ieri, în prima parte a şedinţei valutare, până la 3,5030-3,5060 lei/euro, din cauza reticenţelor investitorilor faţă de economia românească după ce Merril Lynch a redus recomandarea pentru acţiunile Erste din cauza prezenţei în România, susţin analiştii.

Banca Naţională a României (BNR) a raportat, ieri, un curs de schimb de 3,4948 lei/euro. "Îngrijorările legate de România nu reprezintă o noutate, însă, având în vedere creşterea aversiunii faţă de risc din pieţele de capital şi lipsa iniţiativei politice de a aplana dezechilibrele economice ale ţării, înainte de alegerile din 2008, credem că situaţia macroeconomică a României nu poate decât să se înrăutăţească", a menţionat analistul Stuart Graham din cadrul Merrill Lynch. "În acest mediu, investitorii nu mizează pe potenţialul de creştere pe termen lung din România", a adăugat acesta.

Dinamica BCR influenţează acţiunile Erste

Tendinţa continuat şi la prima oră a şedinţei de ieri, ca urmare a reducerii recomandării pentru acţiunile Erste din cauza prezenţei sale în România, a explicat, pentru NewsIn, analistul Credit Europe Bank România, Georgiana Constantinescu.Erste Bank deţine 69,15% din acţiunile BCR. Compania de consultanţă financiară Merrill Lynch a elaborat un amplu raport, după evenimentul "Capital Markets Day", organizat de Erste Bank la Bratislava, document în care a lansat mai multe prognoze privind posibilele cotaţii ale Erste.

Potrivit analiştilor, performanţele BCR vor conta într-o măsură echivalentă cu 16,4 euro la formarea preţului pe acţiune al Erste Bank, estimat de Merrill Lynch la o valoare totală de 66,5 euro. Şi - pentru că evoluţia per ansamblu a economiei româneşti influenţează puternic performanţele BCR - potenţialul de creştere a României va avea un aport de 4,5 euro. Din analiza experţilor Merrill Lynch rezultă că BCR va contribui cu 24,66% la preţul unei acţiuni Erste, iar contribuţia cumulată a BCR cu a României va fi de 31,4%. (Oana Grecea)

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite