România, trimisă în judecată pentru că nu a recuperat ajutoarele de stat de la Fraţii Micula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţii Viorel şi Ioan Micula (de la stânga la dreapta)

Comisia Europeană a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiei de a recupera în integralitate de la Viorel şi loan Micula şi de la grupul lor de societăţi ajutoare de stat ilegale în valoare de până la 92 de milioane euro, în conformitate cu decizia Comisiei din 2015.

Printr-o hotărâre arbitrală pronunţată în decembrie 2013 (Micula/România) s-a constatat că, prin retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa prevăzută pentru 2009, România a încălcat un tratat bilateral de investiţii încheiat între România şi Suedia. România a anulat schema de ajutoare ca parte a procesului de aderare la UE în vederea respectării normelor UE privind ajutoarele de stat în legislaţia sa naţională.

Instanţa de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanţi, Viorel şi loan Micula, doi investitori cu cetăţenie suedeză, pentru că aceştia nu au beneficiat în întregime de schemă.

Cu toate acestea, în urma unei investigaţii amănunţite, la 30 martie 2015, Comisia a adoptat o decizie în care concluziona că suma plătită de România drept despăgubiri celor doi investitori şi societăţilor acestora încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi prin care obliga România să recupereze despăgubirile de la beneficiari.

În special, Comisia a constatat că, prin faptul că a plătit despăgubiri reclamanţilor, România le-ar acorda avantaje echivalente cu cele furnizate prin schema de ajutoare incompatibilă.

Normele UE privind ajutoarele de stat impun, ca o chestiune de principiu, recuperarea ajutoarelor de stat ilegale, în scopul de a se elimina denaturarea concurenţei create de ajutor.

Termenul pentru punerea în aplicare de către România a deciziei Comisiei a fost 31 iulie 2015, în conformitate cu procedurile standard, şi anume patru luni de la notificarea oficială a deciziei Comisiei. Până la recuperarea integrală a ajutorului ilegal, beneficiarii în cauză continuă să profite de un avantaj competitiv ilegal, motiv pentru care recuperarea trebuie să aibă loc cât mai curând posibil.

România a recuperat deja de la beneficiari o parte din ajutoarele ilegale. Cu toate acestea, după mai mult de trei ani de la decizia Comisiei, aproape jumătate din valoarea iniţială a ajutorului nu a fost încă recuperată şi deocamdată nu există nicio perspectivă de rambursare integrală imediată a ajutorului restant.

Prin urmare, Comisia a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie pentru nepunerea în aplicare a deciziei Comisiei, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

România a anulat schema de ajutor de stat după aderarea la UE

La 1 februarie 1993 România a semnat Acordul european care instituie o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele sale membre, pe de altă parte. În temeiul acestui acord, România a fost obligată să respecte normele privind ajutoarele de stat chiar înainte de aderarea sa la UE.

În 1998, România a instituit o schemă de ajutoare de stat pentru a atrage investiţii în regiunile defavorizate asigurând, printre alte avantaje, reduceri fiscale şi scutiri sau restituiri de taxe vamale la materiile prime.

Schema trebuia să rămână în vigoare timp de 10 ani de la data la care o regiune era desemnată în mod oficial ca defavorizată. Ca parte a procesului de aderare la UE şi în vederea alinierii schemelor de ajutoare de stat incompatibile la normele UE privind ajutoarele de stat, România a anulat schema în cauză în 2005, deoarece stimulentele oferite în cadrul schemei au fost considerate ajutor pentru funcţionare incompatibil.

În 2014, fraţii Micula au instituit sechestru pe acţiunile statului la Petrom

În decembrie 2014, fraţii  Ioan şi Viorel Micula, patronii European Drinks, care au de recuperat 82 de milioane de euro de la statul român în urma deciziei Curţii de Arbitraj de la Washington, au instituit sechestru pe acţiunile statului la Petrom.

În urma deciziei ICSID din 2013, fraţii Micula trebuiau să primească de la statul român circa 376 milioane lei, plus penalităţi, Ministerul Finantelor anunţând că este de acord cu compensarea acestei sume cu datoriile firmei celor doi la buget.

Procesul a fost deschis în 2005 la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice, şi viza decizia autorităţilor române privind eliminarea unor facilităţi fiscale acordate grupului European Drinks pentru investiţiile în zonele defavorizate

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite