
Kimberly Reed, preşedintele Exim Bank US, agenţia de credit de export a Statelor Unite, va face o vizită în România, pentru a discuta despre investiţii în domeniul energiei şi infrastructurii din România. Recent, Statele Unite au anunţat că Exim ar putea acorda finanţare de câteva miliarde de dolari pentru investiţii precum noile reactoare de la Cernavodă.
„Intenţia Exim US este de a sprijini
investiţii strategice în România şi de a asigura linii de finanţare de
aproximativ 7 miliarde de dolari. Doamna Kimberle Reed, preşedinte Exim Bank,
va sosi luni pentru a discuta acordul dintre Guvernul României şi Exim pentru
finanţarea proiectelor de energie şi infrastructură, urmând a face şi o vizită
la centrala nucleară de la Cernavodă”, a afirmat Ambasadorul Statelor Unite ale
Americii în România, Adrian Zuckerman, cu ocazia unei vizite de lucru la
obiectivul Porţile de Fier al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare
producător de energie din România.
Ministrul Economiei Virgil Popescu a anunţat
că vor exista o serie de întâlniri de lucru pentru a discuta pe marginea
proiectelor de investiţii în domeniul energiei şi infrastructurii. De asemenea,
preşedintele Exim Bank US va face o marţi o vizită la centrala de la Cernavodă.
Ambasadorul SUA în România Adrian Zuckerman a
subliniat faptul că relaţia dintre SUA şi România este una foarte bună şi prin
viitoarele colaborări ţara noastră va beneficia de ajutor financiar pe proiecte
importante de infrastructură. De asemenea, Excelenţa Sa a spus că România are
un potenţial economic uriaş, este un loc foarte bun pentru investitori, nu doar
pentru cei din SUA, ci din toată lumea. El a atras însă atenţia că există unele
legi care trebuie schimbate, pentru a ajuta la dezvoltarea economică.
Şi Bogdan
Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, s-a arătat deschis la
oportunităţile de finanţare americane. „Salutăm interesul american pentru
dezvoltarea şi susţinerea proiectelor energetice ale României, spre beneficiul
reciproc. Hidoelectrica manifestă toată dorinţa de colaborare cu firme din
Statele Unite pe proiecte de anvergură, ca parteneri. Avem planuri ambiţioase
într-un domeniu care este nu doar profitabil, ci şi într-o continuă dezvoltare,
direcţia fiind cea a energiei regenerabile”, a afirmat Bogdan Badea,
preşedintele directoratului Hidroelectrica.
Vizita ambasadorului SUA vine ca urmare a
parafării, în data de 9 octombrie a.c, la Washington D.C., a unui acord
interguvernamental extins, care permite cooperarea între România şi Statele
Unite ale Americii în domeniul dezvoltării unor proiecte de importanţă
strategică în domeniul energiei.
Potrivit unui comunicat al Departamentului
pentru Energie de la Washington, acest acord, caracterizat drept „istoric”, va
pune bazele pentru ca România să utilizeze expertiza şi tehnologia SUA cu o
echipă multinaţională care va construi unităţile de reactor 3 şi 4 ale
centralei nucleare de la Cernavodă şi va retehnologiza reactorul 1.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: