Panouri solare cu bani de la stat, dar în condiţii mai dure

Panouri solare cu bani de la stat, dar în condiţii mai dure

Ministerul Mediului vrea să nu mai permită instalarea de panouri solare cu finanţare de 20.000 de lei de la stat de către cei care au cumpărat şi construit casa cu credit ipotecar şi de către cei care au un sediu social al unei firme în locuinţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Propunerile se regăsesc într-un proiect al ministerului aflat în dezbatere publică. Mai precis, autorităţile pun condiţia ca imobilul pe care se implementează proiectul să nu fie afectat „de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice”. De asemenea, acesta nu poate face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Cu alte cuvinte, va fi limitat accesul la programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice unei categorii foarte largi de beneficiari. Preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) a declarat, pentru e-nergia.ro, că nu vor putea accesa programul persoanele care au ipotecă pe imobil, consitituită în favoarea unei bănci, dacă au cumpărat/construit locuinţa pe credit ipotecar, şi nici micii antreprenori care au sediul social al firmei în imobilul pe care şi-ar fi dorit să instaleze panourile fotovoltaice.

Argumentul ministerului pentru a introduce această condiţie este că „o astfel de sarcină ar crea premisele incidenţei unui ajutor de stat/minimis”.

Recent, autorităţile au eliminat o condiţie restrictivă pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Mai precis, în prezent, montarea panourilor fotovoltaice este permisă fără ca proprietarul clădirii să obţină autorizaţia de construire. Cu toate acestea, primăriile trebuie anunţate referitor la modificările aduse locuinţei, înaintea începerii lucrărilor.

Prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) acordă facilităţi de finanţare beneficiarilor, în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate. Cheltuielile eligibile pentru a beneficia de finanţare sunt achiziţia de panouri, invertorul, materiale conexiuni, structura de montaj a sistemului şi tabloul de curent electric, modul de comunicaţie şi contorul inteligent.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările