Noi beneficii pentru munca peste 65 de ani: Fie creşte pensia, fie se permite cumulul pensiei anticipate cu salariul la privat DOCUMENT

Noi beneficii pentru munca peste 65 de ani: Fie creşte pensia, fie se permite cumulul pensiei anticipate cu salariul la privat DOCUMENT

FOTO Arhivă

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a elaborat şi trimis spre aprobare un proiect ordonanţă de urgenţă, prin care propune o serie de beneficii pentru cei care vor să muncească peste vârsta standard de pensionare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pentru asiguraţii care au îndeplinit stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare, punctajul lunar realizat în perioada respectivă va fi majorat cu 50%”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
 
Altfel spus, ai dreptul să te pensionezi la 65 de ani (sau mai puţin în cazul femeilor) şi optezi să mai munceşti încă un an, pentru acest an suplimentar punctajul lunar va fi cu 50% mai mare, ceea ce înseamnă că la momentul ieşirii la pensie vei încasa mai mulţi bani decât dacă nu ai fi muncit peste vârsta standard de pensionare.
 
O altă facilitate luată în calcul de ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi supusă dezbaterii în Consiliul Economic şi Social săptămâna trecută este să se „permită cumulul pensiei anticipate sau anticipate parţiale cu activităţi profesionale desfăşurate în mediul privat”. 
 
În prezent acest cumul este permis pentru venituri din activităţi independente, aşa cum sunt ele reglementate de Codul Fiscal, indiferent de nivelul acestora. Pensia anticipată parţială sau pensia anticipată nu se cumulează însă cu venituri obţinute în baza unui contract individual de muncă. 
 
De asemenea, cumulul nu este permis în baza unui raport de serviciu (funcţionar public), de persoane care desfăşoară activităţi în funcţii elective, cu excepţia consilierilor locali/judeţeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror venituri sunt asimilate salariilor.
 

Noua formulă de calcul a pensiei

În perioada următoare, Guvernul va pregăti şi o nouă lege a pensiilor, cu o nouă formulă de calcul, a cărei introducere este asumată de guvern în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Noua formulă de calcul a pensiei va fi bazată de numărul de puncte realizat de beneficiar potrivit principiului contributivităţii.
 
 „Se încearcă în acest fel corectarea unei mari părţi din inechităţile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecţie şi a stagiului complet de cotizare diferit. Acest aspect poate fi realizat prin noua formulă de calcul a pensiei, formulă care are ca principiu de calcul produsul dintre numărul total de puncte cu valoarea unui indicator de pensie, un mecanism de indexare standard şi sustenabil financiar (în locul creşterilor ad-hoc), care ar asigura predictibilitatea pe termen mediu şi lung a cheltuielilor cu plata pensiilor, eliminând în acest fel toate cheltuielile aferente reprezentării intereselor statului”, se arată în document.
 
Reforma sistemului va presupune adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii simultan cu înlocuirea Legii 127/2019, inclusiv eliminând stabilirea unei perioade fixe de contributivitate de 25 de ani. 
 
Vor fi evaluate toate dosarele de pensii aflate în plată, în vederea recalculării acestora. Nivelul mediu al pensiilor va creşte pe seama creşterii cu precădere a pensiilor mici, menţinând ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB, astfel încât indicatorul de sustenabilitate pe termen mediu şi lung să nu indice un risc ridicat.
 
„Recalcularea pensiilor este o necesitate dată de inechităţile din sistem, care au făcut ca mulţi pensionari să se adreseze instanţelor pentru că la muncă / contribuţie similare au pensii diferite – peste 25.000 de procese în ultimii cinci ani au dus la costuri pentru stat de aprox 42 milioane lei. În prezent se află pe rol aprox. 22.000 de dosare. Se estimează că, în cazul de neintervenţie, în următorii ani vor fi declanşate aprox. 50.000 de litigii. Această problemă e în curs de agravare şi poate fi rezolvată doar printr-o acţiune curajoasă şi asumată de recalculare a tuturor dosarelor, pentru a rezolva cauza problemei”, se mai arată în document. 
 
Se are în vedere creşterea pensiilor mici (şi nu numai) prin valorificarea veniturilor brute realizate până la data de 01.04.2001 pentru care s-au calculat contribuţii de asigurări sociale în vederea atingerii obiectivului asumat de a putea plăti o pensie decentă celor cărora aceste venituri nu le-au fost luate în calcul la momentul stabilirii cuantumului pensiei. 
 
De asemenea, sunt preconizate o serie de măsuri pentru stimularea rămânerii în activitate, iar un proiect de act normativ vizează creşterea vârstei standard de pensionare, facultative, la 70 de ani. Astfel, se urmăreşte şi egalizarea vârstei standard de pensionare între genuri.
 
Guvernul a aprobat, luna trecută, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar şi prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să îşi continue activitatea până la 70 de ani. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările