Ministerul Transporturilor dă startul lucrărilor pe lotul 3 din A0 Sud şi pe A3 Mihăieşti – Zimbor. Drulă: „Nu mai accept întârzieri”
0Autorizaţiile de construire pentru lotul 3 (între DN 6 - Bragadiru şi A1) din autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic, şi pentru tronsonul dintre Mihăieşti şi Zimbor, autostrada Transilvania, au fost emise joi, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
„Două dintr-o lovitură. Astăzi am emis autorizaţii de construire pentru două proiecte care, odată finalizate, vor fi mană cerească pentru zona metropolitană a Bucureştiului şi inima Ardealului. În primul rând, avem autorizaţie de construire „proaspătă”, dată pentru lotul 3 (între DN6 - Bragadiru şi A1) din Autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic.”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, compania elenă care lucrează aici a făcut deja activităţi de pregătire a terenului, precum marcarea şantierului, drumuri de acces, arheologie, defrişare, deminare.
„Voi urmări îndeaproape lucrările şi voi face tot ce-mi stă în putere ca proiectul să rămână în grafic. Nu mai accept întârzieri cum s-a întâmplat cu finalizarea peste termenul contractual a proiectului tehnic.”, a subliniat Cătălin Drulă.
Tronsonul va cuprinde:
- 9 pasaje şi 4 poduri,
- un nod rutier la intersecţia cu A1,
- o parcare de scurtă durată şi un spaţiu de servicii - ambele în oglindă.
Ministrul a precizat că, potrivit contractului, lotul 3 (18 km) va fi finalizat în 2023 - an în care este dorită şi deschiderea circulaţiei pe întreaga secţiune de sud a A0.
„A doua autorizaţie de construire pe care am emis-o este pentru Autostrada Transilvania, tronsonul dintre Mihăieşti şi Zimbor - primul din judeţul Sălaj.”, a adăugat Cătălin Drulă.
Conform acestuia, pe cei 13 km ai secţiunii se vor construe un nod rutier la Zimbor, 11 poduri (2,2 km lungime totală), 21 de podeţe, dar şi o parcare de scurtă durată (de-o parte şi de alta a drumului).
„Acest lot a fost licitat „la pachet” cu unul învecinat, aflat deja în execuţie: Nădăşelu - Mihăieşti, unde am fost în vizită acum două săptămâni. Sunt mulţumit de cum avansează lucrările, iar constructorul român e mobilizat foarte bine în teren.”, a transmis Drulă.
Potrivit ministrului, cu bani din PNRR, între Nădăşelu şi Poarta Sălajului (42 km, proiecte de 2 miliarde de lei), autorităţile vor terminarea lucrărilor până în 2023.
Contractul pentru execuţia celor 17,96 kilometri ai lotului 3 din Autostrada de Centură Bucureşti Sud a fost atribuit asocierii Aktor – Euro Construct, pentru suma de 853,42 milioane de lei. Ordinul de începere pentru activitatea de proiectare a fost emis în 23 mai 2019, iar în decembrie 2022 ar fi trebuit finalizate lucrările de construcţie. Din cauza întârzierilor în activitatea de proiectare, termenul pentru finalizarea lucrărilor s-ar putea prelungi până la finele anului 2023.
Pe celelalte două loturi din A0 Sud, lucrările de construcţie au început deja, acestea fiind realizate de către constructorul turc Alsim Alarko.
A0, al doilea inel de centură al Capitalei, construit la profil de autostradă, va avea o lungime de circa 101 km şi va degreva traficul infernal de pe Drumul Naţional de Centură Bucureşti (DNCB) – vechea centură a Capitalei.