Ministerul Transporturilor ar putea reînnoi până la 100 de kilometri de cale ferată pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are un pachet de investiţii şi reforme care vizează modernizarea căilor ferate, dar şi reînnoirea acestora, estimările fiind că undeva până în 100 de kilometri să fie reînnoţi pe an, a declarat Ramona Moldovan, secretar general în MTI.

"Avem un pachet de investiţii şi de reforme pe care îl orientăm către transportul pe cale ferată, care vizează, pe de o parte, modernizarea căilor ferate, dar şi reînnoirea acestora, astfel încât viteza de deplasare să ajungă la un nivel optim, la un nivel decent, care să reducă timpii de deplasare, atât pentru călători, cât şi pentru mărfuri, pentru a face transportul feroviar atractiv.”, transmite Moldovan, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, MTI este interest de modernizarea trenurilor, cu ajutorul unor tehnologii moderne pe bază de hidrogen, electrice, în aşa fel încât să se reducă nivelul de poluare şi să crească eficienţa acestora.

”În paralel, trebuie să creştem capacitatea noastră ca instituţie şi a companiilor cu care lucrăm să fie capabile să gestioneze şi să fie cât mai eficiente în modul în care utilizează această reţea pentru a veni în întâmpinarea nevoilor mediului de afaceri şi ale cetăţenilor cu un serviciu de calitate, un serviciu optim", a spus Moldovan.

Aceasta a subliniat că se face o analiză în funcţie de gradul de maturitate al proiectelor şi se au în vedere mai multe tipuri de intervenţii.

"Pe de o parte, vorbim despre modernizări, aşa cum se realizează şi în momentul acesta cu finanţare europeană pe Coridorul IV, să putem extinde modernizarea şi pe alte linii şi aici sunt presupuse investiţii majore şi de durată. Pe de altă parte, vizăm un nou tip de investiţii, care se referă la reînnoirea căii ferate actuale. Acestea nu presupun intervenţii atât de majore, dar aduc o îmbunătăţire în ceea ce priveşte viteza de deplasare.

Lista va fi finalizată în următoarele săptămâni, pentru a putea evalua nivelul de maturitate a proiectelor. Estimarea pe care o avem este să avem undeva între 60-80-100 kilometri pe an reînnoiţi", a explicat oficialul MTI, la o dezbatere organizată de cursdeguvernare.ro

Ramona Moldovan a subliniat că un al doilea pachet de investiţii, prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, se referă la transportul rutier şi la provocările determinate de o infrastructură subdimensionată şi cu conectivităţi reduse între regiuni. Totodată, se acordă atenţie şi creşterii gradului de siguranţă în traficul rutier şi reducerii accidentelor.

"Şi atunci pachetul de investiţii pe care îl propunem este să investim în autostrăzi, în secţiuni de autostrăzi care să reuşească să realizeze aceste legături. Ne interesează să investim şi în pachete de infrastructură rutieră de nivel mai mic, dar cu impact foarte important din punct de vedere economic, pentru că leagă centrele urbane şi zonele de afaceri de autostrăzi.

Un alt set de măsuri vizează decongestionarea traficului în zonele urbane şi poate creşte nivelul de siguranţă, şi vorbim despre pasaje, pasarele, alte măsuri de protecţie, de semnalizare din pachetul de intervenţii, le zicem noi hard, acompaniate cu măsuri de educare a participanţilor la trafic", a mai spus secretarul general al MTI.

Întrebată ce tronsoane din A8 vor fi finalizate prin PNRR, Ramona Moldovan a menţionat că ministerul este în proces de evaluare a secţiunilor de autostrăzi care urmează să fie finanţate prin acest Plan şi a celor care vor fi finanţate prin Programul Operaţional Transporturi.

"Luăm în considerare mai multe priorităţi. Principalul criteriu este să putem asigura aceste conexiuni pentru dezvoltare economică şi, de aceea, ne concentrăm pe acele secţiuni de autostradă care asigură legătura dintre regiunile istorice, către Moldova, către Transilvania şi avem în discuţie sectoare din A7, sectoare din A8. Dar un alt criteriu pe care îl aplicăm se referă la nivelul de maturitate în pregătirea acelor proiecte, pentru că toate investiţiile pe care le vom realiza prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să fie executate până în 2026", a punctat reprezentantul MTI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite