Instanţa a decis. Ce se va întâmpla cu păgubiţii din scandalul Harinvest. Reacţia BCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa a luat o hotărâre în celebrul scandal din piaţa de capital ce a implicat Harinvest, în care în anul 2013 au fost păgubiţi numeroşi investitori, prin vânzarea neautorizată a activelor acestora. Aceştia urmează să îşi poată recupera aproape integral pierderile. BCR a anunţat că va ataca decizia instanţei.

UPDATE Oficialii BCR au transmis, de asemenea, o reacţie: „Firma Harinvest şi-a fraudat clienţii, iar apoi a intrat în insolvenţă. Lichidatorul judiciar al Harinvest a formulat o solicitare complet nejustificată, de a obliga contrapartida tranzacţiilor ascunse şi ilegale ale Harinvest să plătească cuantumul operaţiunilor fraudulente ale companiei. BCR a operat ca o contrapartidă şi un market maker dator să asigure lichiditate pe instrumente ale pieţei de capital. Nu există niciun motiv legal sau de orice altă natură care ar putea să justifice decizia ca BCR să acopere frauda operată exclusiv de Harinvest. Nu putem fi de acord cu această decizie şi vom utiliza toate căile legale împotriva deciziei”.


Curtea de Apel Piteşti a luat o decizie definitivă prin care a dispus anularea tranzacţiilor de tip sell out efectuate între societatea de servicii de investiţii financiare Harinvest şi Banca Comercială Română, derulate în 2013, şi repunerea în situaţia anterioară, prin achitarea de către BCR a sumei de 19,71 milioane lei către debitoarea Harinvest.

Asociaţia Brokerilor susţine că acest lucru va permite plata aproape integrală către investitori a sumelor rămase după despăgubirea acordată de Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI), precum şi recuperarea de către Fond a sumelor utilizate pentru despăgubire. În acest fel, vor fi repuşi în drepturi investitorii păgubiţi, iar FCI va putea să îşi reîntregească fondurile.

Asociaţia Brokerilor din piaţa de capital consideră că „soluţionarea cazului Harinvest de către Curtea de Apel Piteşti va aduce un plus de încredere investitorilor, dovedind că mecanismele solide de reglementare şi supraveghere la care sunt supuse societăţile de servicii de investiţii financiare (intermediarii), operatorul de piaţă şi Depozitarul Central permit trasabilitatea tuturor operaţiunilor şi identificarea părţilor vinovate în cazul unor incidente”. Prin soluţia dată de instanţă, clienţii Harinvest păgubiţi în luna noiembrie 2013 prin vânzarea neautorizată a activelor acestora îşi vor putea recupera aproape integral pierderile, spun reprezentanţii Asociaţiei.

Potrivit acestora, managementul riscului şi protejarea activelor clienţilor sunt obligaţiile principale ale oricărui intermediar, iar încălcarea acestor obligaţii trebuie să atragă după sine corecţiile necesare, astfel încât atât investitorii, cât şi ceilaţi intermediari din piaţă, să fie cât mai puţin prejudiciaţi. „Chiar dacă incidente legate de fraudă se pot produce în orice piaţă şi în orice domeniu, este important ca acestea să fie identificate, penalizate, iar părţile prejudiciate să reintre în drepturi, pentru a se menţine încrederea investitorilor din piaţa respectivă”, mai spun ei.

Anterior soluţionării în justiţie a cazului Harinvest, FCI, la care toţi intermediarii din piaţa de capital sunt membri, a demarat, în luna noiembrie 2017, procedura de plată a compensaţiilor în acest caz, cei peste 100 de investitori prejudiciaţi primind despăgubiri în limita a 20.000 euro prevăzută de sistemul de compensare al pieţei, valoarea totală a despăgubirilor apropiindu-se de un milion de euro.

De unde a pornit

În zilele de 14-15 noiembrie 2013, clienţilor SSIF Harinvest le-au dispărut din conturi acţiuni şi cash în valoare de aproape 20 milioane de lei.

Ulteior, în prima parte a lunii decembrie, într-un comunicat cu antetul Harinvest se arată că un angajat al Harinvest a „creionat un sistem de rostogolire a obligaţiilor de decontare“ împreună cu BCR şi SSIF Broker.

„Sistemul de rostogolire funcţiona atât timp cât existau suficiente sume de bani astfel încât, în ciuda pierderilor imense înregistrate zilnic, să se poată respecta angajamentele de vânzare la preţuri în scădere din partea Harinvest şi reachiziţionare la preţuri mai mari de la cele 2 contrapărţi numite, BCR şi SSIF Broker (...) Din dorinţa de a dispune de cât mai mult numerar pentru rostogolirea decontărilor, agentul Harinvest, Voinea Maria, foloseşte în scop nelegitim sold-urile disponibile în cadrul Harinvest de către clienţi şi le foloseşte fără ştirea/acceptul acestora. În momentul în care nu mai are lichidităţi, sistemul trece la a doua fază: vânzarea de acţiuni din conturile clienţilor fără acceptul acestora şi folosirea aceloraşi conturi fantomă, fără reflectarea transfer-in/transfer-out de instrumente financiare precum şi răscumpărarea lor la preţuri mai mari, contraparte şi de aceasta dată fiind BCR până în data de 13 noiembrie 2013 şi ulterior SSIF Broker Cluj. O bună parte din acţiunile înstrăinate nu mai sunt însă răscumpărate în ultimile zile“, se arată în email-ul respectiv, care nu este semnat.

Joaca de-a amenda

Cazul investitorilor păgubiţi de la Harinvest a intrat în atenţia ASF şi ulterior a organelor de cercetare penală, după ce Depozitarul Central a folosit, la jumătatea lunii noiembrie 2013, 500.000 de euro din rezerva Fondului de garantare pentru decontarea unor tranzacţii intermediate de Harinvest, întrucât firma de brokeraj nu a avut banii respectivi în cont în data decontării.

Depozitarul a recuperat banii de la Harinvest, care a fost nevoit să vândă acţiuni din portofoliu pentru a rambursa banii utilizaţi din rezerva fondului de garantare.

Potrivit Depozitarului Central, Harinvest a confirmat că deţine acordul clienţilor pentru tranzacţii sell-out speciale pe contul clienţilor săi, prin completarea şi semnarea documentelor aferente acestor operaţiuni. Operaţiunile sell-out nu au fost impuse, adică nu au fost dispuse de Depozitar.

ASF a derulat un control în luna noiembrie 2013 la Harinvest în urma căruia a dispus pentru început suspendarea activităţii Harinvest pentru trei luni şi amendarea cu 6.770 de lei (0,1% din cifra de afaceri din 2012). Cuatumul amenzii a fost redus ulterior la 677 de lei, autoritatea invocând o eroare de redactare.

La jumătatea lunii decembrie a aceluiaşi an, ASF a retras autorizaţia de funcţionare a Harinvest, a aplicat amenzi de 618.500 de lei şi a interzis mai multor angajaţi să mai activeze pe piaţa de capital între trei şi cinci ani. Maria Voinea a fost amendată cu 100.000 de lei de ASF şi i s-a interzis să mai activeze timp de cinci ani pe piaţa de capital.

Din totalul amenzilor, firma de brokeraj a fost sancţionată cu 338.500 de lei, sumă redusă partea a doua a lunii ianuarie 2014 la 33.850 de lei, autoritatea invocând şi de această dată o eroare de redactare. Valoarea cumulată a amenzilor dictate de ASF a scăzut astfel de la 618.500 de lei la 313.850 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite