Guvernul vrea să reînvie cooperativele agricole. Ce diferenţe sunt între asocierea fermierilor şi colectivizarea din vremea comunismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
colectivizare

Guvernul ia în calcul stimularea reînfiinţării cooperativelor agricole, prin acordarea unor „finanţări consistente”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

"Asistăm cu toţii la un fenomen paradoxal. Deşi fermierii din România ştiu să producă, şi cantitativ şi calitativ, foarte bine, au probleme mari în a-şi vinde produsele. Singura modalitate realistă de a rezolva această problemă, de a-şi creşte puterea de negociere, este aceea de asociere. Aici, noi îi stimulăm şi, în viitorul program naţional strategic, stimulăm ca mulţi dintre fermieri, care nu reuşesc să-şi vândă produsele, să intre în aceste cooperative, unde pot să îşi vândă produsele la nişte preţuri competitive", a afirmat, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a susţinut că va fi finanţată "consistent" şi partea de producţie şi partea de depozitare, unde sunt "nişte minusuri foarte mari".

"Chiar în anii în care precipitaţiile au fost corespunzătoare şi producţiile au fost mari, am înregistrat ca ţară un deficit comercial aproape de 1,4 miliarde de euro anul trecut, pentru că exportăm producţii primare, adică cereale boabe sau animale şi importăm mâncare procesată cu valoare adăugată. Trebuie să avem capacitate de depozitare şi de procesare, de a adăuga valoare la aceste produse", a spus demnitarul.

Un alt obiectiv important ar fi, potrivit ministrului, consolidarea fermelor de familie. "Noi avem cam 700.000 de ferme de subzistenţă sau semisubzistenţă. Aceste ferme trebuie să le consolidăm, să devină nişte ferme comerciale, care să reziste pe piaţă", a declarat Oros.

Ministrul Agriculturii s-a aflat vineri în judeţul Alba, unde, în prima parte a zilei, s-a întâlnit cu primari şi fermieri din zona Munţilor Apuseni, iar ulterior s-a deplasat în comuna Mihalţ, unde a asistat la inaugurarea oficială a noului sediu al Primăriei. 

Înfiinţarea cooperativelor agricole presupune o formă de asociere între fermieri, deja existentă la nivelul patronatelor din agricultură. Terenurile ar urma să fie administrate tot de fermieri, în comun, nu de stat, aşa cum s-a întâmplat în trecut. Tot fermierii vor fi cei care vor beneficia de produsele obţinute şi de preţul obţinut în urma vânzării lor, nefiind obligaţi să achite statului nicio cotă-parte.

Guvernul a promis o finanţare de 20 miliarde de euro până în 2020

În plus, Programul de Guvernare al PNL, prezentat anul trecut, prevede că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi asumă ca prioritate zero elaborarea Programului Naţional Strategic prin care fermierii şi satul românesc să beneficieze de o finanţare de peste 20 mld. euro în următorul exerciţiu financiar 2021- 2027. Programul Naţional Strategic se va concentra pe  crearea unor programe de sprijin în vederea stimulării organizării producătorilor agricoli şi creşterii calităţii produselor:

1. Bonificarea financiară, în funcţie de talia firmei, a producătorilor care livrează marfă în circuitul comercial mare, individual şi/sau prin intermediul unei organizaţii de tip cooperatist;

2. Acordarea de sprijin financiar pentru investiţii (depozitare, sortare, ambalare, etichetare, mijloace proprii de transport, etc), prin pilonul II, către organizaţiile cooperatiste, precum şi susţinere financiară pentru cheltuieli operaţionale (contabilitate, audit, cheltuieli de personal, marketing, etc.);

3. Acordarea de subvenţii pentru digitalizarea producţiei şi comercializării produselor pe lanţul de produs;

4. Încurajarea prin sprijin financiar a investiţiilor de înfiinţare a noi operatori şi procesatori în areale care au capacitatea de a dezvolta producţie de peşte autohton de apă dulce;

5. Măsuri de stimulare a producţiei de peşte autohton prin stimularea financiară suplimentară a deţinătorilor de luciu de apă, pentru a trece de la pescuitul sportiv sau producţie aleatorie/extensivă la sisteme de creştere a peştelui în scopul comercializării;

6. Acordarea de subvenţii către producătorii agricoli care se integrează în economia circulară prin livrarea de deşeuri vegetale/ forestiere, către fabricile de producţie energie în cogenerare, acestea fiind susţinute la rândul lor prin pilonul II.

Cum s-a făcut Marea Colectivizare

Partidul Comunist Român a desfăşurat în perioada 1949–1962 procesul de colectivizare, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăţilor agricole private din ţară şi comasarea lor în ferme agricole administrate de stat.

În România, colectivizarea a fost similară cu cea efectuată în URSS, prin aceea că a înglobat terenurile agricole ce puteau fi adunate într-o fermă colectivă. Început întâi greoi şi haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 şi 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate şi dus la final în 1962. 

Numeroşi ţărani, atât săraci, cât şi mai înstăriţi, s-au opus acestei acţiuni, iar guvernul comunist a recurs uneori şi la represiuni violente, ucideri, deportări, încarcerări şi confiscări ale întregii averi a celor implicaţi. În zonele montane au existat însă numeroase zone ne­co­operativizate.

Sistemul de agricultură socialist astfel constituit a intrat treptat într-o criză ale cărei efecte s-au simţit şi după ce regimul a fost înlăturat, timp în care s-au depus eforturi pentru reconstituirea proprietăţii private în agricultură.

Ţăranii, păcăliţi şi mituiţi electoral. Ce cote li se opreau

Procesul de colectivizare nu a fost brusc, ci executat lent. Comuniştii, prin guvernul condus de Petru Groza, s-a arătat favorabil ţărănimii, erijându-se în special în prietenii plugarilor săraci. Tocmai de aceea a fost dată la 23 martie 1945 reforma agrară. 

Scopul ascuns al acestei reforme prin care erau împroprietărite nu mai puţin de 796.129 de familii cu 1.057.674 hectare de pământ a fost unul cât de poate de clar. 

Prin împroprietărire se urmărea dezintegrarea marii proprităţii individuale în domeniul agriculturii şi câştigarea popularităţii pentru alegeri. Practic comuniştii ştiau punctul nevralgic al ţărănimii, dorinţa de pământ, şi au reuşit să-l exploateze la maximum. 

"Vreţi să vă păstraţi pământul cu care aţi fost împroprietăriţi? Votaţi Soarele, semnul Blocului Partidelor Democratice (n.r. - manevrat de comunişti)", se preciza în sloganurile electorale ale vremii. S-au erijat în salvatorii ţăranilor şi cei care le dau ceea ce-şi doresc cel mai mult: pământ.

Totodată, au fost reglementate o serie de reguli şi a fost înfiinţate comitete care să se ocupe de probleme agricole şi de aprovizionarea oraşelor cu produse din mediul sătesc. Era, de fapt, o pregătire subtilă a ceea ce va urma. În paralel, în lumea satului s-a încercat prin propagandă discreditarea celor care aveau pământ mult, numiţi „chiaburi“, şi promovarea cel puţin aparentă a celor mai săraci.

A urmat apoi cea de-a doua etapă, şi anume punerea în dificultate a ţăranilor, prin înfiinţarea unui sistem al cotelor.

Concret, pentru a compensa lipsa de alimente din oraşe şi necesitatea plăţii de despăgubiri de război Uniunii Sovietice, dar şi pentru a ruina gospodăriile ţărăneşti înstărite, a fost introdus sistemul cotelor. Prin acest sistem, ţăranii erau obligaţi să predea statului o parte semnificativă din producţia gospodăriilor lor.

Dimensiunile acestui impozit în natură au variat. De multe ori, ţăranii erau lăsaţi doar cu grâul de sămânţă pentru anul următor, iar uneori nici cu acesta. Prin sistemul cotelor, multe gospodării agricole mari din zona rurală au fost duse la ruină, ceea ce a cauzat sărăcirea satelor româneşti în ansamblul lor (inclusiv a ţăranilor săraci, pe care comuniştii îi sprijineau declarativ)

Cu toate acestea, mulţi au reuşit să reziste şi a avut loc o situaţie asemănătoare ca în Rusia sovietică. Adică, propaganda comunistă s-a dovedit neconvigătoare pentru majoritatea ţărănimii, aşa că s-a trecut la ultima etapă, cea mai dură. 

Pe 2 martie 1949, prin decretul 84 a început uciderea proprietăţii private ţărăneşti. Prin acest document erau expropriate toate proprietăţile mai mari de 50 de hectate. În următoarele 24 de ore de la promulgare, forţele de ordine, pe alocuri şi armata au confiscat brutal animalele, clădirile şi utilajele.  Au fost înghiţite inclusiv ferme modernizate şi care erau capabile de producţie superioară. Nu a rămas nimic în picioare din marea proprietate agricolă.

Clădirile şi grajdurile au fost transformate în GAC-uri şi GAS-uri după model sovietic. „Chiaburii“ au fost pur şi simplu deportaţi cu domicilii forţate şi relocaţi. Cei care se opuneau înfundau puşcăriile comuniste sau pur şi simplu dispăreau. 

Decretul din 1977, desfiinţat în 1991

Statutul Cooperativei Agricole de Producţie a fost aprobat de Nicolae Ceauşescu prin Decret la data de 28 septembrie 1977, care a fost anulat abia la 5 mai 1991 prin Legea 36/1991.

Potrivit Decretului dat de Ceauşescu, cooperativa agricolă de producţie era organizaţia economică socialistă în care ţăranii se unesc de bunăvoie, aducând în proprietatea cooperativei pămîntul şi celelalte mijloace principale de producţie. În cooperativa agricolă munca este organizată în comun, iar retribuirea se face în raport cu cantitatea şi calitatea muncii prestate, cu producţia realizată, precum şi cu dezvoltarea economică a cooperativei.

Redăm fragmente din Decretul publicat în Buletinul Oficial nr. 105 din 04 octombrie 1977:

Cooperativa agricolă de producţie are drept obiect cultivarea în comun a pămîntului, folosirea pe scară largă a mecanizării, chimizării, irigaţiilor, a ştiinţei şi tehnicii înaintate pentru obţinerea unor producţii agricole vegetale şi animale din ce în ce mai mari, dezvoltarea de activităţi cu caracter industrial, de prelucrare a producţiei agricole, de construcţii şi prestări de servicii, în scopul creşterii continue a bunăstării ţărănimii, ridicării social-culturale a satului la un nivel tot mai înalt de civilizaţie, sporirii contribuţiei cooperativei la satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei, ale economiei naţionale.

Prin întreaga sa activitate, cooperativa agricolă de producţie îşi aduce contribuţia la realizarea sarcinilor stabilite de Partidul Comunist Român pentru făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism, la întărirea alianţei dintre clasa muncitoare - clasa conducătoare a societăţii - şi ţărănime, la creşterea conştiinţei socialiste a ţărănimii.

Cooperativa agricolă de producţie se bucură de sprijinul permanent şi multilateral al partidului şi statului nostru, are create, prin dezvoltarea continuă a bazei tehnico-materiale a agriculturii, condiţiile consolidării sale economico-organizatorice. Staţiunea pentru mecanizarea agriculturii reprezintă principalul mijloc prin care statul asigură mecanizarea lucrărilor în cooperativele agricole de producţie.

Creşterea continuă a producţiei, şi îndeosebi a producţiei-marfă, valorificarea acesteia pe bază de contracte încheiate prin bună învoială cu unităţile de stat şi cooperatiste, asigurarea aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare şi a industriei cu materii prime duc la mărirea veniturilor cooperatorilor şi contribuie la progresul întregii ţări.

Cooperativa agricolă este forma cea mai potrivită pentru unirea eforturilor ţăranilor şi împletirea strânsă a intereselor lor cu ale tuturor oamenilor muncii, ale întregii societăţi; ea are un rol deosebit de însemnat în economia ţării noastre, în întreaga perioadă istorică de construire a socialismului şi comunismului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite