Finanţele ar pregăti impozitarea afacerilor Bisericii

Finanţele ar pregăti impozitarea afacerilor Bisericii

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, ar fi dat dispoziţii clare subordonaţilor să să calculeze ce sume ar ajunge la buget dacă s-ar impozita activele şi tranzacţiile Bisericii, a declarat senatorul liberal Florin Cîţu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aşa-zisul ministru al finanţelor i-a pus pe oameni din finanţe să calculeze veniturile care ar ajunge la buget din impozitarea activelor şi tranzacţiilor bisericii şi a activelor şi tranzacţiilor din armată. A dat dispoziţii clare ca în cazul în care întreabă cineva să zică că este propunerea ANAF. Aşa se răzbună el şi pe ANAF.
 
Lucrurile sunt serioase. A cerut o situaţie a impozitării celor două domenii în ţările din UE şi a avut discuţii neoficiale pe această temă cu omologii săi din alte ţări UE. S-a ars cu TVA defalcat şi acum vrea să pară transparent.
 
Impozitarea bisericii şi armatei reprezintă din punctul său de vedere, o soluţie pe care să o folosească în situaţia în care deficitul bugetar pentru 2019 trece peste 3% datorită veniturilor la buget în scădere ca urmare a crizei economice din România”, a declarat senatorul.
 
 
Pe site-ul Ministerului de Finanţe sunt înregistrate zeci de instituţii bisericeşti, unele dintre acestea cu obiect de activitate în turism şi media.
 
Astfel, Agenţia de pelerinaj a Bisericii Ortodoxe Române, Basilica Travel, a înregistrat in 2017 o cifră de afaceri neta de 6, 57 milioane de lei, cu peste un milion de lei mai mult faţă de anul 2016.
 
Profitul net înregistrat de Basilica Travel, anul trecut, a fost de 472.984 de lei cu mult sub cel din 2016 (1.520.827 de lei), fiind direcţionat susţinerii activităţii pastoral-misionare a Bisericii precum Radio Trinitas, Tv Trinitas, Ziarul Lumina.
citeste totul despre: