Aşteptări şi provocări pe piaţa muncii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ce diferă piaţa muncii după un an pandemic, comparativ cu cea din urmă cu 5 ani? Vom munci foarte mult de acasă, vom lucra pe platforme digitale? Cum arată portretul robort al unui angajat începător?

Ce caracteristici urmăresc angajatorii pentru tinerii angajaţi? Cât de mult contează experienţa la angajare? Cât de mult contează cunoştinţele dobândite în facultate? La toate aceste întrebări am încercat să răspund la seminarul „Aşteptări şi provocări pe piaţa muncii”, organizat de Fundaţia „Alături de Voi”[1] România în parteneriat cu Asociaţia „Centrul de Dezvoltare Socială” din Iaşi, având ca beneficiari un număr de 182 studenţi din cadrul facultăţilor cu profil sociouman din regiunea Nord-Est.[2]

Pentru a descrie evoluţiile şi tendinţele de pe piaţa muncii, statistica oficială reprezentată de Institutul Naţional de Statistică furnizează date statistice provenite de la două cercetări: balanţa forţei de muncă (BFM) şi ancheta forţei de muncă în gospodării (AMIGO). BFM se bazează în principal pe date din surse administrative (statistica demografică şi statistica forţei de muncă), iar în calculul indicatorilor (populaţia activă, populaţia ocupată, şomerii) sunt excluse persoanele din sistemul militar (apărare, securitate, ordine şi siguranţă publică). AMIGO este o cercetare statistică selectivă, pe bază de eşantion reprezentativ la nivel naţional, de macro-regiuni şi regiuni de dezvoltare. Mai sunt şi alte diferenţe cum ar fi calculul ratei şomajului.

Conform BFM, rata şomajului este calculată ca raport, exprimat procentual, între numărul de şomeri (persoane înregistrate la Agenţia Naţională pentru Ocuparerea Forţei de Muncă) şi populaţia activă (exclusiv cadrele militare) cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani. Acest indicator este utilizat pentru comparaţiile la nivel judeţean, regional şi naţional.[3] Conform AMIGO, rata şomajului este calculată ca raport, exprimat procentual, între numărul de şomeri (persoane care nu au loc de muncă, dar sunt disponibile de a munci) şi populaţia activă cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani. Şomajul calculat după metodologia AMIGO serveşte la comparaţiile internaţionale. Chiar dacă metodologiile diferă, datele oferite de cele două cercetări statistice oferă o imagine cât mai completă asupra modului în care a evoluat piaţa forţei de muncă.

Să revenim la datele oferite de INS prin balanţa forţei de muncă (BMF). În anul 2020, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,6%, în scǎdere faţă de anul anterior cu 0,2 puncte procentuale. Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (74,4%, faţă de 56,5% la femei). Pe medii de rezidenţă, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (67,1%, faţă de 63,8% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,6%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 48,5%.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (88,8%). Erau ocupate 68,1% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 43,4% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie. Salariaţii, în scǎdere faţă de anul precedent (-81 mii persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (76,2%) în totalul populaţiei ocupate.[4]

În anul 2020, din totalul persoanelor ocupate, 20,5% lucrau în sectorul agricol, 29,7% în industrie sau construcţii şi 49,8% în servicii. În activităţile neagricole erau ocupate 6774 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deţinute de cele care îşi desfăşurau activitatea în industria prelucrătoare (22,7%), comerţ (19,3%) şi construcţii (10,9%). Comparativ cu anul 2019, scăderi mai importante ale numărului de persoane ocupate s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-101,9 mii persoane) şi în agriculturǎ, silviculturǎ şi pescuit (-96,5 mii persoane). Cele mai mari creşteri salariale faţă de anul precedent s-au înregistrat în comerţ (+38,7 mii persoane) şi construcţii (+22,1 mii persoane).

În anul pandemic 2020, rata şomajului a fost de 5,0%, în creştere faţă de anul precedent (3,9% în 2019). Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (5,3% la bărbaţi faţă de 4,7% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 1,4 puncte procentuale (5,8% în rural faţă de 4,4% în urban). Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (17,3%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

În februarie 2021, câştigul salarial mediu net a fost 3365 lei, în creştere cu 5,1% faţă de luna similară a anului trecut. Cele mai bune salarii se obţin în domeniul tehnologiei informaţiei, unde salariul mediu net este de 8047 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1747 lei).[5] Observăm că, în anul pandemic 2020, numărul de salariaţi a scăzut, dar salariul mediu net a fost în creştere. Cele mai multe locuri de muncă s-au pierdut în sectorul de turism, hoteluri, restaurante, în anumite servicii prestate direct populaţiei.

La seminar am insistat asupra ratei de ocupare a absolvenţilor de studii superioare care a fost de 88,8% în anul 2020. Şomajul afectează mai ales tinerii fără studii superioare sau medii. Lipsa unei calificări profesionale îngustează posibilităţile de inserţie pe piaţa muncii a tinerilor. În urmă cu 15-20 de ani, unii tineri aveau discuţii de genul „de ce să ne strofocăm creierii învăţând, că oricum nu vom câştiga bine”, iar alţii urmau studii universitare doar pentru a obţine o diplomă pe care să o valorifice în funcţie de oportunităţi, fără niciun fel de plan de carieră.

Piaţa forţei de muncă s-a schimbat destul de mult în ultimii ani pentru absolvenţii de studii superioare. Oferta de locuri de muncă s-a diversificat, cerinţele angajatorilor au devenit mult mai flexibile. Atunci când am terminat facultatea, în anul 1999, întrebarea adresată de angajatori era „ce experienţă de muncă ai, unde ai mai lucrat”. Astăzi, angajatorii caută mai degrabă disponibilitatea de a munci, disciplină şi responsabilitate în raport cu atribuţiile funcţiei în cadrul organizaţiei. Lipsa unor cunoştinţe de specialitate, a pregătirii practice, a experienţei nu mai constituie obstacole în calea angajării tinerilor. Companiile sunt dispuse să investească în formarea de competenţe specifice posturilor pe care doresc să le ocupe. În prezent, recrutorii de forţă de muncă caută tineri „dispuşi să muncească”, se recrutează „atitudinea faţă de muncă”. O problemă importantă reclamată de angajatori este faptul că anumite competenţe menţionate în CV/ scrisoarea de motivare/ scrisoarea de recomandare nu pot fi dovedite de candidaţii pentru un anume job (ex: sunt foarte mulţi tineri care declară că au competenţe în utilizarea limbii engleze, fapt nereal, care nu se probează).

Nu toţi absolvenţii de studii superioare lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, nu toţi ocupă posturile pe care le-au dorit, nu toţi reuşesc să obţină salariile sau beneficiile pe care le consideră îndreptăţite. Unii lucrează în domenii conexe specializării pe care au dobândit-o pe parcursul studiilor universitare. Nevoia de corelare a pregătirii universitare cu cerinţele pieţei muncii pune presiune tot mai mare pe universităţi, pe modul în care este adaptată curricula universitară la dinamica profesiilor şi carierelor absolvenţilor de învăţământ terţiar. Universităţile trebuie să pregătească absolvenţi echipaţi cu cunoştinţe şi competenţe care să faciliteze inserţia socioprofesională a acestora. Din discuţiile cu angajatorii rezultă că nivelul de pregătire profesională a absolvenţilor de studii universitare nu este reflectat şi de rezultatele obţinute pe parcursul orelor de curs, seminar şi/sau la laboratoarele prevăzute în programele de studiu, în sensul că sunt supra-evaluaţi (overvaluation). Sunt angajatori pentru care rezultatele înscrise pe diploma de licenţă şi anexele la aceasta sunt utilizate ca criterii de evaluare-departajare între candidaţii pentru acelaşi job. În acest sens, se recomandă o exigenţă sporită în evaluarea performanţelor teoretice şi practice ale studenţilor la cursuri/ seminarii/ laboratoare. La facultăţile unde admiterea se face pe bază de „dosar” se impune ca, ulterior, pe parcursul anilor de facultate, studenţii să fie evaluaţi corect pentru a nu genera aşteptări nejustificate în raport cu solicitările din partea angajatorilor („tineri care cer mult şi oferă puţin”).

Programele de studiu trebuie să reflecte un dozaj între teorie şi practică, între cunoştinţele de specialitate  şi competenţele transversale În acest context se discută despre programele universitare  de cercetare versus programele profesionale (ex: master de cercetare vs. master profesional). Totodată, se impune ca universităţile să-şi lărgească sfera de colaborări inclusiv prin atragerea de lectori/ formatori care să devină cadre didactice asociate pentru a împărtăşi din experienţa lor profesională studenţilor. Notele mari obţinute pe parcursul anilor de studiu şi la examenul de licenţă sunt importante în evaluarea pentru obţinerea unui loc de muncă. Rezultatele bune la facultate înseamnă disciplină, implicare, responsabilitate. Disciplina a devenit o „competenţă” tot mai cerută de angajatori.

Pandemia de COVID-19 a modificat drastic modul nostru de viaţă, inclusiv munca. Legislaţia muncii s-a modificat pentru a include precizări suplimentare privind munca în condiţii de pandemie, cu respectarea distanţării fizice şi a altor restricţii sanitare. Au apărut noi forme de exercitare a muncii: telemunca (teleworking), munca la distanţă (remote work) munca la domiciliu (home work). Conform Eurostat, în anul 2019, doar 5,4% dintre angajaţii europeni cu vârsta între 15 şi 64 de ani lucrau de obicei de acasă. Această pondere a rămas constantă în jur de 5% în ultimul deceniu. În România anului 2019, mai puţin de un procent din angajaţii cu vârste între 15-64 de ani lucrau de acasă, în timp ce în Olanda 14% dintre angajaţi au raportat că lucrează la locuinţa de reşedinţă. Cu siguranţă datele statistice pentru anul 2020 vor descrie o altă situaţie privind munca la distanţă. Locaţia pentru desfăşurarea sarcinilor de serviciu nu mai este atât de importantă pentru companii, angajatori şi angajaţi, poate doar din perspectiva socializării în cadrul grupului de muncă. Pentru mulţi dintre noi, munca la distanţă va deveni o obişnuinţă. Rezistenţa noastră la schimbările impuse de pandemie, inclusiv în domeniul muncii, se va dilua treptat. Ceea ce părea o excepţie anterior anului 2020 va deveni normalitatea viitorului. În tot acest context, dezvoltarea unor noi competenţe, profesionale şi transversale, devine imperativă. Absolvenţii de odinioară şi angajaţii de astăzi vor trebui să devină rezilienţi în raport cu exigenţele unei pieţe a muncii tot mai tehnologizate. Pentru generaţia nativilor digitali viitorul pieţei muncii pare ceva mai prietenos, însă consecinţele psihosociale ale izolării, muncii la distanţă, pe platformele online vor deveni tot mai vizibile şi mai greu de gestionat. Ce înseamnă toate acestea? Vom munci mai mult, vom fi mai productivi, vom fi mai bine salarizaţi, va creşte ocuparea în muncă, vom avea parte de muncă decentă? Sunt multe întrebări la care vom afla răspunsuri în timp, parcurgând transformări la care poate nici nu ne-am gândit anterior declanşării acestei pandemii.


[1] Fundaţia „Alături de Voi” România: https://academiaadv.ro/events/seminar-asteptari-si-provocari-pe-piata-muncii/?fbclid=IwAR2ZgKmrQT6mhlc-FoogNiQNxxU7POKUmx797Eru9ExkR-kRz2jGOEav35c, ultima accesare 1 mai 2021.

[2] Centrul de Dezvoltare Socială din Iaşi: https://www.centruldezvoltaresociala.ro/aspir/, ultima accesare 1 mai 2021.

[3] INS (2020). Balanţa forţei de muncă la 1 ianuarie 2020:  https://insse.ro/cms/ro/content/balan%C5%A3a-for%C5%A3ei-de-munc%C4%83-la-1-ianuarie-2020, ultima accesare 1 mai 2021.

[4] INS (2021). Ocuparea şi şomajul. Comunicatul de presă nr. 102/ 20 aprilie 2021: https://insse.ro/cms/ , ultima accesare 1 mai 2021.

[5] INS (2021). Câştigul salarial mediu net lunar. Comunicatul de presă nr. 89/ 12 aprilie 2021: https://insse.ro/cms/, ultima accesare 1 mai 2021.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite