ANRE: 1,2 milioane de clienţi au contract pe piaţa concurenţială de gaze naturale şi 3,5 milioane de clienţi pe piaţa de energie

ANRE: 1,2 milioane de clienţi au contract pe piaţa concurenţială de gaze naturale şi 3,5 milioane de clienţi pe piaţa de energie

1,2 milioane de clienţi, din cei 3,95 milioane din piaţa de gaze naturale şi peste 3,5 milioane clienţi, din cei 8,9 milioane de consumatori de energie electrică, trecuseră în piaţa concurenţială la finalul lunii trecute, a declarat marţi Nagy-Bege Zoltan, vicepreşedinte ANRE.

În cazul sectorului de gaze naturale pentru consumatorii casnici, piaţa s-a liberalizat la 1 iulie 2020.
 
"Din acel moment, potrivit statisticilor noastre, peste 600.000 de clienţi au trecut în piaţa concurenţială, au semnat un contract concurenţial. Astfel, am ajuns cu clienţii care deja aveau contracte pe piaţa concurenţială, am ajuns la peste 1,2 milioane de clienţi care au contact concurenţial, din aproape 3,95 milioane, ceea ce înseamnă o pondere de 30% a clienţilor. Aceste date sunt de la sfârşitul lunii februarie. Am observat că media lunară de trecere în piaţa concurenţială este de aproximativ 50.000-60.000 clienţi lunar", a declarat Nagy-Bege Zoltan, la conferinţa organizată de News.ro.
 
La energie electrică sunt peste 8,9 milioane clienţi casnici, din care după 30 septembrie, peste 630.000 clienţi au trecut la piaţa concurenţială la energie electrică. Din aceşti 630.000, peste 490.000 de clienţi au semnat în cursul anului 2021, ceea ce înseamnă că s-a accelerat procesul în acest an. De asemenea, din cei 630.000 clienţi care au trecut după 1 octombrie 2020 în piaţa concurenţială, aproximativ 540.000 au rămas la acelaşi furnizor cu care aveau contract, spune reprezentantul ANRE.
 
"Am ajuns la o pondere de 40% a clienţilor care sunt în piaţa concurenţială, adică peste 3,5 milioane din cei 8,9 milioane", a adăugat el.
 
În septembrie a apărut Ordinul prin care furnizorii erau obligaţi să informeze clienţii despre preţurile lor şi posibilitatea de a trece în piaţa concurenţială, respectiv dispariţia preţului regementat, de la 1 ianuarie 2021.
 
"Chiar dacă aceşti clienţi au fost informaţi de furnizorii lor despre opţiunile lor, ei nu se gândesc neapărat să schimbe furnizorul. Sunt dispuşi să semneze un contract concurenţial, dar majoritatea se pare că sunt mulţumiţi de furnizorul lor, cu care au avut contract ani de zile", a adăugat el.
 
Reprezentantul ANRE spune că îşi doreşte ca liberalizarea să se consolideze, iar informaţiile necesare să ajungă la clienţi.
 
Bege anunţă controale la furnizorii de ultimă instanţă.
 
"Am găsit foarte multe nereguli în privinţa respectării unor termene, termene privind furnizarea unei oferte, la cererea clienţilor, sau privind încheierea contractelor în momentul în care toate documentele sunt trimise de către clienţi la furnizor", a mai spus el.
 
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei derulează în acest moment controle la furnizorii de energie electrică, privind modul în care au fost emise facturile, control care se află la final.
 
"Verificăm modul în care au fost emise facturile pentru clienţii care sunt în serviciul universal. Ele se emit lunar, verificăm dacă regulamentul de furnizare se respectă, şi verificăm modul în care sunt estimate consumurile clienţilor în lunile în care distribuitorul nu citeşte contorul. Au fost mai multe sesizări care au ajuns la ANRE, dacă vor fi nereguli vor fi sancţionate”, a precizat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările