Spătaru: Industria chimică este strategică pentru agricultură. Este nevoie de investiţii în acest sector
0România este un stat cu potenţial agricol enorm, iar industria chimică este strategică pentru acest sector, a declarat vineri ministrul Economiei, Florin Spătaru, susţinând că este nevoie urgentă de investiţii în această ramură economică
„Industria chimică are nevoie de investiţii strategice dacă ne dorim ca acest sector să fie competitiv şi performant. Mandatul meu, ca ministru al economiei, este să consolidez relaţiile cu partenerii economici şi, astfel, împreună să dezvoltăm un ecosistem ce poate servi ca model pentru fiecare ramură industrială, inclusiv pentru industria chimică", a declarat ministrul Florin Spătaru.
Ministrul economiei a avut astăzi, 11 martie, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în cadrul căreia a fost discutată oportunitatea realizării unei strategii naţionale, pe termen mediu şi lung, având ca scop dezvoltarea regională echilibrată, extrem de importantă pentru România.
În cadrul întâlnirii au fost discutate şi subiecte precum climatul investiţional dar şi sprijinirea companiilor locale.