Saptamana aceasta se decide daca vom avea cota unica de impozitare
0Discutiile cu FMI vizeaza si eventuale reduceri la impozitul pe salarii si profiturile companiilor
Introducerea cotei unice de impozitare a salariilor ramane una din variantele de modificare a Codului fiscal aplicabil de la 1 ianuarie 2005, care urmeaza sa fie aprobat pana la sfarsitul lunii mai, a declarat, ieri, la targul financiar Finfair, ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu. "Principiul care sta la baza modificarilor vizeaza simplificarea transelor de impozitare, in prezent in numar de cinci. Nu stiu cate transe vor fi, trei sau mai putine", a precizat Tanasescu. La mijlocul anului trecut, Finantele au avansat ideea aplicarii unei cote unice incepand cu 2004. Propunerea a fost primita cu entuziasm de patronate si investitorii straini, insa nu a beneficiat de suportul sindicatelor si al unor reprezentanti ai puterii politice, inclusiv Presedintia. Prin sistemul cotei unice, rata de impozit este aceeasi, indiferent de marimea veniturilor obtinute. In prezent, veniturile din salarii si pensii sunt impozitate lunar cu o cota cuprinsa intre 18% si 40%, in functie de transa in care se incadreaza. Potrivit ministrului de Finante, autoritatile vor finaliza in aceasta saptamana discutiile cu expertii Fondului Monetar International pe tema politicii fiscale din 2004 si anii urmatori. Incepand de saptamana viitoare, Ministerul Finantelor va incepe consultarile cu partenerii sociali - sindicate si patronate - pentru ca prevederile sa fie aprobate inainte de sfarsitul lunii mai. Finantele si-au luat angajamentul sa anunte orice noua prevedere fiscala cu sase luni mai devreme ca aceasta sa intre in vigoare. Astfel, Codul fiscal aplicabil de la 1 ianuarie 2005 trebuie aprobat de Parlament inainte de sfarsitul lunii iunie. Ministrul Finantelor a mai spus ca noul Cod fiscal va cuprinde modificari in sensul reducerii ratelor de impozitare a muncii, respectiv contributiile de asigurari sociale, aflate la un nivel cumulat angajat - salariat de 49,5%. Una dintre variantele anuntate de Tanasescu, in ultimul timp, prevede o diminuare a contributiilor sociale pana la 44-45%, in 2006. Totodata, autoritatile fiscale discuta cu reprezentantii FMI eventuale reduceri la impozitele pe salarii si profiturile companiilor. Astfel, ministerul intentioneaza sa coboare treptat, rata de impozitare a profitului de la 25% la 20%, in 2006. "Incercam sa gasim un punct de echilibru intre cotele care vor fi reduse si veniturile bugetare estimate in urma acestor modificari", a aratat Tanasescu.