Salariile din Marea Britanie cresc în ritm record, alimentând valul de scumpiri

0
Publicat:

Salariile în Marea Britanie au înregistrat o creştere record, alimentând temerile privind inflaţia şi sporind aşteptările că Banca Angliei (BoE) va majora dobânzile, transmit Bloomberg şi Reuters.

Bancnote de lire sterline împrăștiate pe o masă
Salariile în Marea Britanie au înregistrat o creştere record

În perioada mai-iulie 2023, ritmul de creştere a salariului reglementat în Marea Britanie a fost de 7,8%, în linie cu inflaţia şi cu estimările analiştilor. Este cel mai rapid ritm de creştere de când se publică datele, în 2021, a precizat ONS.

Incluzând bonusurile, salariile au crescut în ritm anual cu 8,5%, cel mai rapid ritm înregistrat vreodată, excluzând pandemia.

Ritmul de creştere a salariilor este un subiect de îngrijorare pentru Banca Angliei, care încearcă să ţină sub control inflaţia. Instituţia se aşteaptă în august la o rată anuală a inflaţiei în Marea Britanie de 7,1%, înainte ca preţurile să înceapă să scadă spre ţinta BoE de 2%.

În perioada mai-iulie 2023, rata şomajului în Marea Britanie a urcat neaşteptat, la 4,3%, cel mai ridicat nivel din perioada iulie-septembrie 2021, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut sub un milion, pentru prima dată din august 2021. De asemenea, numărul şomerilor a urcat cu 159.000, la 1,46 milioane.

Analiştii apreciază că există semne că înăsprirea pieţei forţei de muncă începe să se atenueze. Totuşi, firmele se plâng că nu găsesc angajaţi calificaţi, chiar dacă a crescut rata şomajului, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut. 

La finalul lunii iulie, The Guardian scria că 20% dintre britanici trăiesc pe datorie, fiind de așteptat să vină un al doilea val de criză.

Milioane de familii se împrumută pentru a acoperi facturile și cheltuielile de bază, potrivit unei analize care avertizează că Marea Britanie intră într-o nouă fază periculoasă a crizei costului vieții.

Ratele dobânzilor sunt de așteptat să crească din nou în această săptămână și există avertismente cu privire la o „bombă cu ceas a datoriilor” în rândul gospodăriilor mai sărace. Rapoartele sugerează că sunt companii care vizează părinții singuri care se confruntă cu probleme, folosind reclame pe rețelele sociale, pentru a oferi scheme nepotrivite de rambursare a datoriilor care îi vor înrăutăți, scrie The Guardian.

Potrivit analizei Fundației Joseph Rowntree (JRF), 2,3 milioane de familii cu venituri mici au raportat că au contractat împrumuturi sau au folosit credite pentru a plăti facturile esențiale în timpul crizei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite