Sufocați de sărăcia BREXIT, britanicii vor înapoi în UE? Așa spun statisticile lor

Mortu’ de la groapă nu se mai întoarce, spune înțelepciunea românească. Așa este, dar speranța unora nu dispare ușor, mai ales dacă li s-a promis marea cu sarea și, doar în scurt timp după decizia de a părăsi Uniunea Europeană, au descoperit ce s-a ales și că decizia BREXIT a adus și continuă să aducă o serie de consecințe dramatice în ce privește nivelul de viață.

Problemele se acumulează, scandalurile politice se țin lanț, așa că, deloc de mirare, continuă un trend de care am avut ocazia să vă mai vorbesc: crește continuu numărul celor care, dacă ar mai fi organizat vreodată un referendum, ar vota pentru destinul european al Marii Britanii. Iată rezultatele absolut spectaculoase ale unui sondaj foarte recent, dat ieri publicității de YouGov și reluate pe larg în mass media din întreaga lume, uneori cu titluri trist-amuzante ca ce BREGRET în loc de BREXIT, așa cum titrează Bloomberg.

Statisticile acesta cer un răspuns corect la întrebarea fundamentală: care a fost și continuă să fie cauza principală a eșecului BRXIT?

63% dintre britanici cred acum că a fost vorba mai degrabă de un eșec decât de un succes și doar 12% au o părere contrară, 70% dintre cei intervievați spun că procesul BREXIT a fot condus în mod greșit. În doar șapte ani, adică o perioadă de timp deosebit de scurtă în termenii istoriei unei țări cu opinii profund conservatoare, s-a ajuns – spune acest sondaj – ca 55% dintre britanici să spună că, dacă s-ar reface referendumul, ar vota pentru rămânerea UK în Uniunea Europeană și doar 31% ar alege formula BREXIT, „ceea ce indică o intenție de vot de 64% la 36%”.

Marea promisiune făcută în campania de propagandă pro-BREXIT a fost cea c, în fine, Marea Britanie avea să anuleze extrem de rapid, ceea ce a și făcut, regulile spațiului european de liberă mișcare și să restrângă dramatic, într-o proporție absolut semnificativă, sosirea muncitorilor străini, favorizând astfel harnicii muncitori autohtoni. S-a început cu transportatorii, haosul care a urmat a obligat autoritățile să caute cât mai rapid soluții de revenire a foștilor salariați în domeniu . Acum, tot în disperare de cauză, britanicii au decis să renunțe la o parte de semnificativă din restricțiile impuse pentru vizele muncitorilor din construcții, alt domeniu care a devenit absolut deficitar și pentru care se dorește revenirea celor din estul european pentru care se oferă stimulente așa cum se arată în această relatare publicată de The London Economic. A apărut o listă de urgență cu locuri de muncă total deficitare „shortage occupation list” e lungă, o găsiți aici și arată, mai bine decât orice, efectul principal al BREXIT pe piața muncii. Semnalele sunt convergente și leagă situația din ce în ce mai precară din UK de BREXIT, căci, iată, crește nivelul șomajului și inflația depășește nivelul de 2% la care spera Banca Angliei, ajungând să fie aproape de 9%.

Poate vi se par a fi cifre și statistici generale. Iată un exemplu concret, detaliat într-un apărut de curând într-o revistă specializată în zona comerțului în detaliu, Retail Times. O poveste despre noua realitate britanică, lăudând inițiativa a două companii-gigant, UNILEVER și BOOTS de a extinde cu încă un an parteneriatul lor cu THE HYGIENE BANK pentru a face față sărăciei din UK. Pe lângă „băncile de mâncare”, reapărute ca în în timpul războiului, această bancă care oferă săracilor să acceseze produse esențiale de igienă personală, o face în contextul în care „în acest moment, unul din cinci britanici trăiește în sărăcie – dintre aceștia, 4,3 milioane de copii... și se oferă produse precum săpun, șampon, deodorant și detergent”.

Statisticile acestea sunt relevant și pentru o altă discuție, una de profunzime, care începe deja să încingă piețele politice europene în așteptarea alegerilor europene de anul viitor și a câtorva campanii naționale, toate în contextul unei nemulțumiri populare în creștere și a unei sărăcii care poate deveni endemică. Partidele de extremă dreapta pot acum relua mai vechile lor platforme electorale care, exact ca ceea ce promiteau susținătorii BREXIT, vor clama nevoia de recentrare pe politici naționale și ignorare treptată, dar din ce în ce mai totală, a sistemului decizional de la Bruxelles. Vor reuși oare, exact ca în cazul UK, să aducă din nou în prim planul campaniilor politice demagogi precum Nigel Farage, prietenul lui Trump, confundând în mod voit extremismul cu nevoia firească de a apăra valorile naționale și propunând ținte false și tentante precum explicația lor fundamentală pentru absolut orice „cei de la Bruxelles sunt de vină”?

Soluția fundamentală, dacă cineva chiar vrea soluții, nu discuții goale pe fond de violențe de stradă, ține de o politică națională coordonată în carul unui program asumat de clasa politică majoritară în cadrul unei viziuni coerente pe o perioadă medie și lungă, votată de Parlament și, eventual, adoptată sub forma unui Pact național de creștere și dezvoltare, sub semnătura-angajament a tuturor liderilor politici reprezentativi, așa cum s-a întâmplat odată, la Snagov, când s-a stabilit prioritatea națională absolută de aderare la NATO și UE. Dacă nu, dacă se va merge, ca acum, adică în ritmul unor ordonanțe de urgență date zilnic, într-un ritm disperat care arată nesiguranța guvernaților și teama de o dezbatere serioasă națională.

Dacă nu, ce ne rămâne este să contemplăm, dezinteresați de orice, bătălia celorlalți pentru Europa și creșterea nivelului lor de viață. Cât timp se poate face asta? Avem răspunsul în modelul în desfășurare în UK. Dar să păstrăm în memorie avertismentul dat în urmă cu câteva zile de Comitetul Economic și Social European: în acest moment, în statele membre UE trăiesc 96,5 milioane de oameni aflați în risc de sărăcie și excludere socială, iar în sectorul economic este înregistrat cel mai mare risc de falimente din istorie, 113,1, comparat cu nivelul standard 100 înregistrat în 2015, așa cum reiese din raportul redactat Felipe Medina Martin și adoptat în sesiunea plenară din această lună. 

Este o bombă cu ceas care poate exploda în orice clipă, vedeți ce s-a petrecut în Franța, iar consecințele nici măcar nu pot fi întrevăzute în acest moment. Riscul sărăciei este acum cel mai important vector al securității interne. Cine și când vrea să-l discute la modul serios?