Salamul de Sibiu a câştigat recunoaşterea internaţională, odată cu protecţia oferită de UE pentru respectarea denumirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciclul de producţie al Salamului de Sibiu durează minimum 60 de zile
Ciclul de producţie al Salamului de Sibiu durează minimum 60 de zile

Salamul de Sibiu a fost înregistrat ca produs cu Indicaţie Georgrafică Protejată (IGP) la nivelul Uniunii Europene, la aproape doi ani după ce au fost iniţiate procedurile, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


„România are deja protejat Salamul de Sibiu la nivel european, dar protecţia intră oficial în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aşa cum prevede regulamentul european. Este pe ultima sută de metri şi Telemeaua de Ibăneşti, care ar fi putut fi protejată mai repede, pentru că din punct de vedere cronologic s-a depus documentaţia înaintea Salamului de Sibiu, dar a fost o contestaţie a Greciei ca să nu afecteze telemeaua lor. Am clarificat situaţia şi cred că într-o lună, cel mult, vom primi şi pentru acesta. Urmează Novacul afumat“, a declarat pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu

Salamul de Sibiu este al doilea produs românesc care a primit Indicaţie Geografică Protejată (IGP), după Magiunul de Prune Topoloveni.

În data de 17 noiembrie 2014, a fost înaintată către Comisia Europeană cererea de înregistrare pentru dobândirea protecţiei denumirii „Salam de Sibiu“ — Indicaţie Geografică Protejată de către grupul aplicant — Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu format din cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producţia de salam de Sibiu din România, respectiv Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi şi Scandia România, la care ulterior a aderat şi CrisTim.

Potrivit datelor funrnizate de MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiţionale din care UE deţine 1.404. Cele mai multe produse protejate le deţine Italia (296), Franţa (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) şi Germania (96).

Conform definiţiei depuse odată cu cerea de înregistrare, Salamul de Sibiu este un salam crud-uscat, realizat din carne provenită de la porci ajunşi la maturitate şi din slănină tare şi este supus afumării cu lemn de esenţă tare, maturării şi uscării la rece.

România are o tradiţie de peste 100 de ani in producerea Salamului de Sibiu, pentru care există o documentaţie care atestă că produsul a început în 1910, concomitent, în două zone diferite din România, arealul Sibiului (Mediaş) şi cel a Văii Prahovei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite