S-a stabilit nivelul ratei de recuperare al ajutoarelor de stat
0Comisia Europeană (CE) a stabilit ca, începând cu 1 ianuarie 2010, rata de bază pentru determinarea ratei de referinţă, a ratei de scont şi a ratei de recuperare a ajutoarelor de stat în România, este de 9,92%, informează un comunicat al Conciliului Concurenţei.
Rata de scont şi cea a dobânzii aplicabilă în cazul recuperării ajutoarelor de stat sunt calculate în funcţie de rata de bază la care se adaugă 100 de puncte procentuale, ajungându-se, astfel, la un nivel de 10,92%.
Aceste rate sunt utilizate pentru a calcula valoarea unui ajutor de stat, pentru a actualiza ajutoarele de stat acordate în mai multe tranşe, respectiv pentru determinarea dobânzii aplicabile în cazul recuperării unui ajutor de stat incompatibil.
În ceea ce priveşte rata de referinţă, determinarea acesteia se face în funcţie de rating-ul societăţii şi de garanţiile oferite de aceasta. Astfel, la rata de bază (stabilită de Comisia Europeană) se adaugă anumite marje prevăzute în Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont. Rata de bază va fi actualizată anual.
Un domeniu care va fi văduvit, în acest an, de ajutoare de stat este agricultura. „Anul trecut am convenit cu Ministerul Agriculturii ca Legea 381 privind sprijinul fermierilor afectaţi de calamităţi naturale şi Legea 150 care se referă la acordarea creditelor agricole să fie transformate în hotărâri guvernamentale şi să fie aplicate şi în 2010, chiar dacă au trecut trei ani de la aderare. Din cauza crizei politice, nimeni nu s-a mai ocupat de acest lucru", a declarat, pentru „Adevărul", Tudor Dorobanţu, secretarul general al Federaţiei Agrostar.