Rata anuală a inflaţiei a scăzut în septembrie până la 3,49%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut în septembrie până la 3,49%, după ce a coborât în august la 3,89%, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 4,24% în ultimul an, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,07%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 2,78%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 4,24%.

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în septembrie, la cartofi (11,96%), citrice (25,6%) şi tutun şi ţigări (7,65%).

În septembrie, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 4,57%. 

La începutul lunii octombrie, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata medie anuală a inflaţiei a continuat să scadă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite