Profitul Gazprom s-a prăbuşit în 2022. Ce măsuri va lua gigantul energetic din Rusia

0
Publicat:

Profitul net al Gazprom a scăzut, în 2022, cu peste 40%, până la 1.266 miliarde ruble (15,77 miliarde dolari), de la 2.093 miliarde ruble în 2021, relatează Reuters.

Volumul exporturilor Gazprom s-a redus la jumătate în 2022, Foto: Shutterstock
Volumul exporturilor Gazprom s-a redus la jumătate în 2022, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, scăderea s-a produs din cauza unei majorări a taxelor introduse în a doua jumătate a anului trecut.

În aceste condiţii, consiliul de administraţie al grupului controlat de statul rus a decis să nu mai plătească dividende pentru întregul an 2022, după ce în toamna anului trecut a plătit un dividend interimar de 1.208 miliarde ruble (15 miliarde de dolari) pentru rezultatele înregistrate în prima jumătate a anului 2022, informează Agerpres.

Conform datelor Reuters, imediat după acest anunţ, cotaţia acţiunilor gigantului energetic la bursa de valori de la Moscova a scăzut cu aproape 4%.

Anul trecut Occidentul a introdus mai mult runde de sancţiuni împotriva Rusiei şi companiilor controlate de statul rus, din cauza invaziei din Ucraina.

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom, o sursă importantă pentru veniturile companiei, nu au fost vizate în mod direct de sancţiuni însă volumul exporturilor s-a redus totuşi la jumătate, până la 101 miliarde metri cubi în 2022.

Directorul general adjunct de la Gazprom, Famil Sadygov, a precizat că în condiţiile în care dividendul interimar pe primul semestru a depăşit deja nivelul ţintă de 50% din profitul net, consiliul de administraţie a decis să lase dividendele pe întregul an la acelaşi nivel cu dividendul interimar.

Nu am aşteptat pentru rezultatele pe întregul an ci am oferit acţionarilor oportunitatea de a primi, în avans, o sumă semnificativă. Datorită acestui fapt, dividendele primite au o valoare reală mai mare decât suma plătită la finele exerciţiului anterior", a spus Famil Sadygov.

În 2022, Uniunea Europeană a investit semnificativ în importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) şi a adoptat reglementări pentru a majora capacităţile de stocare, pentru a evita deficitul în aprovizionare, în urma reducerilor importurilor de gaze ruseşti, după invadarea Ucrainei.

Tot anul trecut, Europa a importat prin conducte 62 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, un nivel cu 60% mai scăzut decât media din precedenţii cinci ani, arată datele Comisiei Europene.

În acest an, livrările din Rusia către UE ar urma să scadă la 25 bcm, presupunând că fluxurile prin gazoductul TurkStream şi prin Ucraina sunt în linie cu volumele din decembrie 2022, a previzionat, luna trecută, Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).

Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite