Premierul Spaniei lansează propunerea unui salariu minim comun în UE

0
0
Publicat:

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a pledat sâmbătă, 18 octombrie, pentru introducerea unui salariu minim comun în toate statele Uniunii Europene.

Pedro Sánchez/FOTO: EPA-EFE
Pedro Sánchez/FOTO: EPA-EFE

Sánchez, liderul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), a lansat această propunere în discursul de închidere al reuniunii socialiștilor europeni, încurajându-i să se mobilizeze împotriva extremei drepte prin politici care să răspundă problemelor reale ale cetățenilor, scrie EFE.

„Depinde de noi să garantăm că Uniunea Europeană oferă o viață mai bună cetățenilor noștri, inclusiv printr-un salariu minim comun în întreaga Uniune Europeană”, a declarat Sánchez în fața sutelor de reprezentanți ai partidelor socialiste europene.

El a subliniat necesitatea consolidării pilonului social al Europei, avertizând că drepturile lucrătorilor și ale clasei de mijloc, obținute de-a lungul mai multor decenii, sunt acum amenințate.

Totodată, Sánchez a cerut măsuri pentru asigurarea unor locuri de muncă demne, apărarea sistemelor publice de sănătate și educație, facilitarea accesului la locuințe, protejarea mediului prin tranziția energetică și reducerea inegalităților sociale.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite