Spania: Scandal de corupție în Partidul Socialist. Premierul își cere scuze public și se arată „profund indignat și întristat”
0Premierul spaniol Pedro Sanchez și-a cerut iertare public joi, 12 iunie, pentru corupția din cadrul Partidului Socialist, la câteva ore după ce un membru important al organizației sale politice a fost implicat într-un scandal de mită.

„Am venit aici pentru a-mi cere scuze cetățenilor și susținătorilor Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol”, a transmis Sanchez în cadrul unei conferințe de presă televizate.
Declarația premierului vine la scurt timp după ce presa spaniolă a dezvăluit că Unitatea Centrală Operativă (UCO) a Gărzii Civile ar avea dovezi care îl leagă pe Santos Cerdán, al treilea om ca influență din Partidul Socialist, de primirea unor mite, scrie Politico.
Investigația UCO precizează că Cerdan a complotat cu Jose Luis Abalos, fost ministru al Transporturilor, și fostul său consilier, Koldo Garcia, pentru a colecta în mod ilegal comisioane legate de proiecte publice.
Într-o declarație de presă în care își anunța demisia, Cerdan a declarat că „nu a comis niciodată o crimă și nici nu a fost complice uneia” și a adăugat că demisionează pentru a se concentra asupra apărării sale în fața instanței.
Cerdán a adăugat că se va supune interogatoriului voluntar al judecătorului Curții Supreme care anchetează cazul Ábalos și García.
Sánchez a declarat că este „profund indignat și profund întristat” de aceste dezvăluiri, deoarece „a crezut întotdeauna în politica «curată» și în regenerarea democratică, precum și în lupta împotriva corupției”.
Prim-ministrul a afirmat că va restructura complet conducerea partidului său și va dispune realizarea unui audit independent al finanțelor acestuia.
În ciuda cererilor de demisie din partea partidelor de opoziție, Sánchez a declarat că nu va demisiona și nu va convoca alegeri anticipate, deoarece simte obligația de a apăra „un proiect politic în care milioane de oameni cred și de care depind” și pe care nu dorește să-l vadă distrus „de comportamentul câtorva indivizi”.
„Îmi cer scuze”, a adăugat el. „Și promit că, deși sentimentul meu de dezamăgire este enorm, răspunsul meu la aceste evenimente va fi decisiv”.