Premierul Sorin Grindeanu a participat la ceremonia de aderare a României la Agenţia pentru Energie Nucleară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu FOTO: gov.ro
Sorin Grindeanu FOTO: gov.ro

Sorin Grindeanu a participat, miercuri, la Paris, la ceremonia dedicată aderării României şi Argentinei la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), premierul apreciind că aderarea la NEA va permite ţării noastre să aibă acces la expertiză de vârf în domeniul energiei nucleare.

 Premierul a fost însoţit  de către ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, Rodin Traicu, preşedintele CNCAN, Horia Grama, preşedintele ANDR, Radu Puchiu, coordonator naţional pentru relaţia cu OCDE, Luca Niculescu, ambasadorul României în Franţa.

”Statutul de membru al Agenţiei pentru Energie Nucleară a OCDE este un pas important pentru sectorul energiei nucleare din România, pentru că asigură accesul la cele mai bune practici, statistici şi cercetări, precum şi o expertiză valoroasă pe care se vor putea fundamenta deciziile guvernului în acest domeniu. De asemenea, vom fi mai pregătiţi pentru a răspunde provocărilor din domeniul energiei şi schimbărilor climatice”, a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu.

Aderarea la NEA, organizaţia care are ca membri 31 de ţări cu cele mai avansate programe nucleare din lume, reprezintă şi un pas către admiterea României în OCDE.  ”Guvernul consideră că România este deplin pregătită pentru începerea negocierilor de aderare la OCDE, pe baza meritelor şi rezultatelor economice. Suntem optimişti că o decizie în acest sens va fi luată cât mai curând”, a spus şeful Executivului.

În contextul vizitei la Paris, premierul Grindeanu a avut în această seară şi o întrevedere cu secretarului general al OCDE, José Ángel Gurría.

România şi-a depus oficial candidatura pentru a dobândi statutul de membru al NEA în octombrie 2016. Programul nuclear al României a fost apoi supus unui proces de evaluare de către secretariatul NEA, efort comun la care au participat ministerele abilitate din România, reprezentaţi ai industriei nucleare şi ai institutelor de cercetare din domeniu, precum şi Comitetul inter-ministerial pentru relaţia României cu OCDE.

”Prin decizia anunţată de OCDE, România reconfirmă angajamentul său de lungă durată pentru dezvoltarea energiei nucleare şi pentru cooperarea internaţională. România dispune de infrastructură şi o industrie naţională dezvoltată în domeniul energiei nucleare şi utilizează o tehnologie nucleară sigură (CANDU-6)”, transmite biroul de presă al Guvernului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite