Peste 8.000 de firme din Horeca vor primi ajutoare de stat. Inclusiv Basilica Travel, Romexpo şi OMV Petrom Marketing LISTA
08.372 firme din domeniul Horeca care vor primi ajutoare de stat de până la 3,94 milioane lei fiecare. Printre acestea se numără Basilica Travel (agenţia de turism a Patriarhiei), Romexpo, Berăria H, dar şi... OMV Petrom Marketing, companie care deţine benzinăriile Petrom.
Deşi obiectul său de activitate nu pare a avea vreo legătură cu industria ospitalieră, dincolo de faptul că pentru a călători poţi avea nevoie şi de carburanţi, OMV Petrom Marketing se află la poziţia 7800, cu suma de 3,94 milioane de lei ajutor de stat aprobat.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, obiectul de activitate al OMV Petrom Marketing este ”Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate”.
Cel puţin ciudat este şi că puţin mai jos în listă, la poziţia 7932 se află o altă companie - Petrom SRL din Iaşi - căreia i-a fost aprobată însă o finanţare mult mai mică, de numa 24.200 de lei.
În lista celor 8.372 de firme care au primit aprobarea pentru ajutorul de stat de până la 3,94 milioane de lei (67 de firme vor încasa această sumă maximă) se mai află:
- Basilica Travel
- Direct Bocking
- Therme Nord
- Berăria H
- Accor Hotels
- Compania Hotelieră Intercontinental
- Mirunette Education
- Romexpo
- Berăria H
- mai multe agenţii de turism printre care Eximtur, Paralela 45, Eturia, Christian Tour
- Ana Hotels
- Premier Restaurants (McDonalds – n.r.),
- Amrest (care deţine francizele KFC, Starbucks, Pizza Hut şi Burger King)
Întreaga listă a firmelor care au primit aprobarea pentru ajutoare de stat, în valoare totală de 2.144.115.349 lei, poate fi văzută AICI
Procedura de plată pentru beneficiarii măsurii HoReCa va începe în data de 14 decembrie, urmând ca în acest an să fie achitată suma de un miliard de lei către antreprenorii din sector, a anunţat, miercuri, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
„Mă bucur să anunţ că schema HoReCa este pe drumul cel bun, iar din 8.369 de antreprenori care au primit scrisoare de acceptare, 8.100 deja au trimis contractele semnate înapoi către minister, iar pe 14 decembrie începe procedura de plată.
Anul acesta va fi plătită suma de 1 miliard de lei către antreprenorii din HoReCa, urmând ca la începutul anului viitor să fie plătită şi diferenţa de aproximativ 1,2 miliarde de lei, în conformitate cu numărul dosarelor depuse şi aprobate”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.