Pensiile de până în 3.000 lei ar putea scăpa de impozit. Câți bani ar lua în plus pensionarii. Exemplu de calcul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În preambulul campaniei electorale, în spațiul public au apărut mai multe zvonuri privind creșterea plafonului de la care ar urma să fie impozitate pensiile, suma vehiculată fiind de 3.000 lei, față de 2.000 lei în prezent.

Un calculator peste un teanc de bancnote de lei
Pensiile ar putea fi impozitate de la suma de 3.000 lei în sus

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că propunerea privind creşterea la 3.000 de lei a pragului până la care nu se impozitează pensiile contributive poate fi discutată, iar ministrul de Finanţe trebuie să vină cu un impact bugetar pe acest subiect.

Adrian Câciu a fost întrebat cum vede o propunere de creştere la 3.000 de lei a pragului până la care nu se impozitează pensiile contributive.

"Să vină cu un impact bugetar, să vedem despre ce e vorba şi să ne dea cineva răspunsul la întrebarea cine a introdus impozitarea pe pensii. Îmi aduc aminte că această impozitare pe pensii a fost introdusă în 2010, după ce CCR a spus că nu se pot tăia pensiile, mai ţineţi minte, şi Guvernul Boc a venit cu o impozitare pe pensii. Dar nu am nicio problemă, este evident că dorim ca oamenii să aibă venituri cât mai mari şi neimpozitate, dacă se poate. (...) Dacă ministrul de Finanţe prezintă modul în care se pot recupera veniturile care, să spunem, ar fi, nu ar mai ajunge la bugetul de stat, de ce nu? Până la urmă ăsta este scopul nostru, să găsim soluţii pentru oameni", a spus Câciu la sediul central al PSD.

Potrivit unor surse politice, PNL ar fi propus, în şedinţa coaliţiei de luni, creşterea de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a pragului până la care nu se impozitează pensiile contributive. 

Doar 745.501 pensionari încasează peste 3.000 lei lunar

Potrivit datelor statistice aferente lunii decembrie, din cei 4,767 milioane de pensionari, doar 745.501 au încasat pensii mai mari de 3.000 de lei, din care 436.120 au luat pensii între 3001 și 4.000 lei, 159.993 persoane au încasat între 4.001 și 5.000 lei și 149.391 pensionari au primit peste 5.000 lei.

În prezent, calculul impozitului se face după ce din brut se scade contribuția CAS de 10%, după cum se poate vedea în calculul de mai jos.

Concret, potrivit legii actuale, CNPP, prin casele teritoriale de pensii, are obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei.

Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei lunare de calcul reprezentată de partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.

Exemplu de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, impozitului și venitului net din pensii:

Venitul brut din pensii: 8.000 lei

Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate:

(8.000 lei - 4.000 lei) x 10% (cota cass) = 400 lei

Calcul impozit:

Venitul impozabil lunar din pensii (8000 lei – 2000 lei – 400 lei)  = 5600 lei

5600 lei x 10% (cota de impozit) = 560 lei

Venitul net din pensii = 8000 lei – 560 lei (impozit) – 400 lei (cass) = 7040 lei.

Cum ar fi dacă pensiile s-ar impozita peste 3.000 de lei

Urmând exemplul de calcul de mai sus, de 8.000 de lei, în care contribuția la sănătate ar fi tot de 400 de lei, calculul impozitul s-ar face astfel:

Venitul impozabil lunar din pensii (8000 lei – 3000 lei – 400 lei)  = 4600 lei

4600 lei x 10% (cota de impozit) = 460 lei

Venitul net din pensii = 8000 lei – 460 lei (impozit) – 400 lei (cass) = 7.140 lei.

După cum se poate observa, statul ar pierde 100 de lei din impozit, bani pe care pensionarul i-ar încasa în plus față de nivelul actual de 7.040 lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite