Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară pentru reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
parlamentul romaniei

Senatul şi Camera Deputaţilor vor dezbate săptămâna viitoare reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, în urma cererii de reexaminare a legii transmisă de preşedintele Traian Băsescu.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu a anunţat că s-a stabilit şi un parcurs pentru această lege, astfel că până pe data de 6 septembrie poate fi promulgată, pentru a intra în vigoare de la 1 octombrie, aşa cum şi-a propus Guvernul.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat pe 27 iulie, cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.

Băsescu a solicitat reexaminarea legii trimisă spre promulgare, „din punct de vedere al oportunităţii“, după ce a anunţat că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, spunând că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.

În plus, Băsescu a precizat că nu va promulga legea de reducere a CAS până nu va fi convins că măsura este sustenabilă economic.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că atât PSD, cât şi PNL – PDL, ar minţi atunci când afirmă că măsura ar genera noi locuri de muncă, pentru că operatorii economici nu vor face investiţii.

„Ce se va întâmplat cu banii din CAS? Nimeni nu va face investiţii. Cel mai mare număr de salariaţi îl au multinaţionalele. Vor fi repatriaţi (banii, n.r.) aşa cum au mai fost repatriate şi alte 6 miliarde de euro de pe piaţa românească în acest an. Deci îi vor trimite la companiile mamă, pentru că România a devenit impredictibilă din punct de vedere a taxelor şi nimeni nu va mai face investiţii până când nu se clarifică“, a mai spus Băsescu.

El a ţinut să precizeze că, în cazul în care va fi forţat să promulge legea pentru reducerea CAS, măsura „cu siguranţă“ va fi anulată de la 1 ianuarie 2015 sau vor fi introduse „taxe majore“ pe care le va suporta populaţia.

De asemenea, Senatul va dezbate în sesiunea extraordinară din 25 august şi un proiect al Guvernului pentru transpunerea directivelor europene în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, în Legea petrolului, precum şi în OUG 6/2014 privind calitatea de acţionar al statului la Transelectrica şi Transgaz.

Biroul Permanent al Senatuului şi-a însuşit propunerea Executivului ca acest proiect, depus la în data de 9 iulie, să fie adoptat de urgenţă de către Parlament.

Printre modificările legislative cuprinse în proiectul de lege ce va fi discutat în sesiunea extraordinară se află modificarea regimului juridic al reţelelor de transport, în sensul că noile reţele de transport de energie electrică care vor fi realizate din resurse proprii ale unui operator de transport nu mai reprezintă proprietatea publică a statului şi nu sunt incluse în domeniul public al acestuia, ele constituind proprietate privată a operatorului care a realizat investiţia.

Prin proiect se restrânge regimul de proprietate publică asupra conductelor de transport al gazelor naturale doar la nivelul Sistemului Naţional de Transport.

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul a solicitat preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu , printr-o scrisoare adresată Senatului, să analizeze posibilitatea demarării procedurilor necesare în vederea organizării unei sesiuni extraordinare în care să fie adoptat Proiectul de lege pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012, a Legii petrolului 238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative.

În documentul înaintat conducerii forului legislativ se arată că România a avut termen până la data de 3 martie 2011 să modifice legislaţia în domeniu pentru a o pune în acord cu Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă a sectorului gazelor naturale.

Comisia Europeană a apreciat, însă, că modificările legislative adoptate de România nu asigură transpunerea totală a celor două directive şi a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu două acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor.

Prin ambele cereri introductive, Comisia a solicitat Curţii să impună României sacţiuni cu titlu cominatoriu în valoare de peste 30.200 de euro pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea măsurilor de transpunere a directivelor, de la data pronunţării hotărârii prin care se constată neîndeplinirea obligaţiilor.


Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite