Parlamentul omoară 1.000 de mici comercianţi de carburanţi. Consultant: Lege făcută pentru o singură companie. Fermieri: Agricultura va fi grav afectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
benzinarie benzina motorina carburanti foto adevarul

Parlamentul a adoptat săptămâna trecută o propunere legislativă de completare a Codului fiscal care obligă „omoară” de facto aproape 1.000 de comercianţi angro de motorină, obligându-i să deţină depozite speciale, ceea ce afectează la rândul său mii de fermieri care se aprovizionează de la aceşti comercianţi.

Mai precis, operatorii economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice au obligaţia să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare, prevede iniţiativa legislativă.

Iniţiatorii afirmă că proiectul are ca obiect de reglementare transparentizarea şi predictibilitatea activităţii de tranzacţionare a produselor energetice şi pentru eficientizarea activităţii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în domeniu, potrivit raportului comisiei de specialitate, citat de Agerpres.

Conform articolelor adoptate, „operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, păcură (CLU, CLG, CTL, combustibil ecologic pentru centrale termice etc) gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili - sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F”.

Operatori care vor să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice de acum încolo vor trebui să obţină un atestat de comercializare.

Ei trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii, la data la care depun cererea pentru acest atestat şi pe perioada comercializării produselor energetice:

a) să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare, în proprietate sau folosinţă - contract de locaţiune, contract de comodat sau cu orice titlu legal;

b) depozitul angro trebuie să fie dotat cu rezervoare verificate metrologic care să permită în orice moment determinarea stocurilor faptice;

c) depozitul angro trebuie să fie dotat cu sisteme de gestiune a stocurilor, conectate cu rezervoarele de carburanţi, care să permită monitorizarea mişcării produselor energetice şi determinarea în orice moment a cantităţilor intrate, ieşite, precum şi a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic şi furnizor;

d) depozitul angro trebuie să fie dotat cu un sistem de supraveghere video a rezervoarelor, a zonelor de descărcare/încărcare şi a plăcuţelor de înmatriculare a mijloacelor de transport care asigură aprovizionarea.

Atât Guvernul, cât şi Consiliul Concurenţei au respins proiectul de lege, arătând că este nejustificat şi că va distorsiona piaţa comerţului engros de motorină.

Şi jucătorii din piaţa carburanţilor au respins proiectul. Atât Asociaţia Distribuitorilor de Produse Petroliere (ADPP), cât şi Asociaţia Română a Petrolului (ARP) denunţă distorsionarea pieţei.

Consultant: Lege făcută pentru o singură firmă

Consultantul fiscal Gabriel Biriş este de părere că aceasta este o lege „cu dedicaţie” care să „cureţe” piaţa de concurenţă.

„Este o lege făcută pentru o singură companie, singura din piaţă care şi-a construit o reţea de depozite. Este o lege anticoncurenţială, care scoate din piaţă circa 900 de firme”, a declarat pentru G4Media.ro consultantul Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Fermieri: Agricultura din România va fi afectată

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă consideră că agricultura din România va fi afectată din cauza legii de reglementare a procesului de vânzare a motorinei.

„Prin adoptarea acestui proiect legislativ, sunt eliminate din piaţă peste 980 de companii care asigură revânzarea de produse petroliere şi care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional. Agricultura va fi puternic afectată de această lege, cu impact imediat asupra campaniei agricole de toamnă, în condiţiile în care fermierii depind de livrările de motorină pentru derularea lucrărilor agricole specifice acestei perioade”, se menţionează într-un comunicat al fermierilor.

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români semnalează că implicaţiile negative pentru fermieri vor fi: creşterea preţului motorinei, prin reducerea competiţiei pe piaţă (cvasi-dispariţia pieţei revânzătorilor), rămânând doar cei şase operatori/producători naţionali, precum şi imposibilitatea livrării motorinei conform cererilor fermierilor datorită capacităţilor logistice limitate, într-o perioadă critică de desfăşurare a lucrărilor agricole.

Pe lista cu implicaţii negative pentru fermieri este menţionată reducerea perioadei de creditare pentru achiziţia motorinei. Astfel, furnizorii rămaşi vor livra numai în baza rapoartelor Coface, care nu se utilizează în cazul companiilor mici (societăţi în nume colectiv, PFA-uri).

De asemenea, reprezentanţii Clubului Fermierilor Români au precizat pe lista cu implicaţii negative şi neplata datoriilor către revânzători în condiţiile în care fermierii nu mai primesc motorină. Aceştia menţionează că motorina livrată în campania agricolă de toamnă poate fi plătită în primăvara anului 2021.

„Din analiza noastră, prin aplicarea acestei măsuri, cel puţin jumătate din cererea de motorină pentru agricultură nu va putea să fie accesată de fermieri direct de la furnizorii naţionali, atât datorită unor condiţii care ţin de furnizori, cât şi unor condiţii care ţin de fermieri”, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, la nivelul anului 2019 peste 70% din cererea de piaţă a fost asigurată de revânzători (aproximativ 200 de companii revânzătoare de motorină pentru agricultură, respectiv aproximativ 250.000 metri cubi motorină), în timp ce doar 30% de furnizorii naţionali/producători.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite